Recenzie: Vegetariana

IMG_20170427_201132_666

  • Titlu: Vegetariana
  • Autor: Han Kang
  • Gen: Psihologic; Erotic
  • Premii: Man Booker International Prize 2016
  • Citate preferate:

„ Nu mai avea alți pantofi, căci aruncase toate încălțările din piele naturală.”

„ Imaginați-vă că în timp ce vă chinuiți să prindeți între bețișoare pui vii de caracatiță pentru a vă delecta cu gustul lor, femeia din fața voastră vă privește ca pe un animal sălbatic! Cam așa ar fi să iei masa cu o vegetariană!”

”Dintotdeauna a fost așa, o femeie bună. Atât de bună, încât se simțea sufocat.”

„ I se părea că trăise o experiență cu o altă femeie într-un alt timp.”

„Trupul ei nu incita la pasiune carnală, ci mai degrabă te făcea să-l admiri în liniște.”

„De îndată cese oprea din râs, i se părea că viața era o ciudățenie.”

  • Opinii:

„Un roman despre sexualitate și nebunie care își merită tot succesul.”

 – Ian McEwan

Cartea are trei părți. În fiecare parte naratorul prinde vocea altui personaj ceea ce m-a captivat. Foarte multe cărți mă obosesc pentru că mă plictisește naratorul, dar în această carte aceiași problemă e văzută din mai multe unghiuri. Cred că acest lucru mi-a plăcut cel mai mult. Partea a doua este foarte erotică. Știu că felul în care fiecare își imaginează ceea ce citește este diferit, dar sunt destul de sigură că  toți cei care au citit-o sau o vor citi își vor forma cam aceași părere.  M-a introdus într-o altfel de cultură. Alte mentalități.  Alte preferințe. Alte prejudecăți. Alte exigențe în cadrul relațiilor familiale. Alte standarde sociale. Femeia are cu totul alt statut decât cel al femeii europene sau musulmane. A avut un impact destul de mare asupra mea, mai ales datorită faptului că sunt vegetariană.

Ideea centrală se învârte în jurul unei femei care din cauza unor coșmaruri devine vegetariană. Soțul ei nu este de acord, o critică, îi sună familia sperând că tatăl ei va avea cumva un cuvânt de spus în alegerea fiicei lui, dar e în zadar. Yeong-hye pierde încet, încet controlul asupra minții și asupra corpului ei, iar intruziile celor din jur îi fac mai mult rău decât bine.

Am devorat această carte. O recomand cu căldură tuturor.

Inelele lui Saturn. Capitolul I (part.2)

17342857_1108970599249719_7098074273439129350_n

Capitolul 1

Visul

Partea a II-a

Era întuneric, cald și  mirosea a sânge. Se auzeau voci, apoi ecouri. Alexandru și-a dat seama că se afla într-o peșteră. A încercat să se ridice, dar nu putea, pământul îl ținea captiv – de parcă forța gravitațională crescuse. După minute întregi în care s-a luptat cu forța care-l ținea nemișcat, a renunțat, apoi a început să audă șoapte. CRONUS. Pământul îi vorbea. După ce șoaptele au rostit numele lui Cronus de câteva ori s-au oprit, iar forța ce-l lega de pământ a dispărut. Alexandru s-a ridicat brusc și a început să bâșbâie prin peșteră urmând mirosul de sânge, când mirosul a devenit insuportabil a realizat că nu era singur. Zeci de perechi de ochi îl priveau, o putea simți pe șirea spinării, era un fior atât de rece. Cineva a țipat: E FIUL LUI CRONUS! 

S-a trezit tușind, de parcă se îneca cu praf și sânge în același timp, era transpirat și agitat. Visase, din nou, ceva îngrozitor  dar nu-și aducea aminte ce anume. S-a ridicat nervos. De ce nu-și aducea aminte ce visa? A mers și a făcut un duș, arăta de parcă fusese la saună. A lăsat apa să curgă, și-a dat jos pantalonii scruți și maieul în care dormea, nu purta pijamale niciodată, a pus pastă de dinți pe periuță și a intrat în duș. Îi plăcea să simtă apa caldă căzându-i pe spate dar nu stătea niciodată prea mult în duș. După cinci minute a tras de ușa dușului și a privit aburul cum se imprăștie în baie, și-a pus un prosop oarecare în jurul taliei și a mers în camera lui.  A șters apa de pe corpul lui și s-a îmbrăcat în ceva comod, era sâmbătă, își descărcase câteva filme pe care voia să le vizioneze. Era singura lui pasiune. În realitate avea mai multe dar el nu le trece pe lista de pasiuni.  A mers în bucătărie, și-a pregătit micul dejun și o cafea, îi plăcea să mănânce în timp ce se uita la film. Când a pus farfuria pe birou, cărțile de la Iana i-au atras atenția – poate era o idee bună să încerce să le citească.  Odissea, Iliada ambele de Homer și un jurnal pe care nu scria nimic.  Nu  era jurnalul Ianei scrisul părea vechi, la fel și hârtia – arăta asemenea pergamentelor, pe a doua pagină scria Gorgoneion.  De unde avea Iana nu astfel de jurnal?

A deschis următoarea pagină a jurnalului și a dat peste un desen. O femie cu capul plin de șerpi – îi era atât de frică de șerpi. Era frumoasă, inspăimântătoare și urâtă în același timp.  Semăna cu Iana, forma feței, a ochilor, a buzelor. Acest desen era al Medusei, jurnalul era despre femeia care putea pietrifica oamenii cu privirea.

„Pământul mă cheamă. Pământul mă strigă. Oceanul mă vrea. Oceanul mă așteaptă. Surorile mele nu înțeleg. Frumusețea mi-a fost răpită. Șerpii nu-mi dau pace. Mă doare capul. Nu vreau să-i mai aud.  Îmi caut nemurirea. De ce doar eu sunt muritoare? De ce Sthenno și Euryale sunt nemuritoare?  Zei sunt nemiloși. O să-l aduc pe Cronus la viață, doar el merită să stăpânească acest pământ. M-au trasformat într-un monstru. Dragul meu  Poseidon. Ohh, cât îl iubeam! Aș fi vrut să ceară îndurare pentru mine. Aș fi vrut să lupte pentru mine. M-am căsătorit cu el cu prețul vieții. Aș fi preferat să mor. Nu mă pot privi. O să mă răzbun.”

 Cronus. Din nou el. Îi purta semnul pe braț. A închis jurnalul plin de frică. Nu voia să citească mai mult. Îi era frig și tot ce vedea erau șerpi.

 ***

Iana umbla în pantaloni scurți prin casă. Iubea zilele de sâmbătă și duminică în care putea umbla fără perucă sau lentile de contact. Îi plăceau foarte mult ochii ei, dar oamenii n-ar fi înțeles niciodată de ce arătau așa cum arătau, ar fi devenit un fel de cobai pentru curioșii care n-ar fi crezut niciodată ca miturile grecești erau cât se putea de reale iar era era o parte din ele. Se gândea la Alexandru. Oare ce făcea singur toată ziua? – Știa că el era îndrăgostit de ea, o putea citi pe chipul lui, ea nu avea cum să-l iubească niciodată, inima ei îi aparținea fiului lui Poseidon. Mama ei nu știa acest lucru, nimeni nu știa. Și el o iubea. Nu înțelesese niciodată dragostea la prima vedere, doar când l-a întâlnit pe el totul a căpătat sens, simțea că-l cunoștea dintr-o altă viață. El era singurul care o văzuse fără perucă sau lentile în afară de tatăl ei. Dintre toți pământenii? Dintre toți semizeii, dintre toți de ce a trebuit inima ei să-l aleagă tocmai pe el? Mama ei fusese blestemată din cauza iubirii ce i-o purtase lui Poseidon. De ce l-ar fi ales ea tocmai pe fiul lui? Percy.

Melodia de Duminică

*** O să postez câte o melodie pe care eu o ador în fiecare duminică.

Țin foarte mult la playlist-urile mele. Am sute de melodii care m-au ajutat mai mult decât o discuție profundă cu cea mai bună prietenă a mea și vreau să vi le împărtășesc și vouă.

Rare ori ascult remix-uri, o fac mai des în ultima vreme pentru că merg la sală și sunt foarte motivaționale.

Stare #16

11896895_1623541437902357_2138559107_n

Am scris foarte multe stări în ultima vreme, dar am trecut prin tot felul de faze emoționale. Azi am să scriu  despre experiența care m-a schimbat. Inițial am vrut să încep o nouă categorie în care să scriu mai multe articole despre ce înseamnă o relație toxică, dar am realizat că e ceva mult prea personal ca să o transform în ceva mecanic.

Știu că ceea ce scriu la Cactus + Scorpion e foarte boem, dramatic și pasional, nu așa au fost lucrurile, însă când ai cât de cât talent, imaginație și ești mândra propietară a unui blog transformi tot ceea ce trăiești într-un fel de dimensiune paralelă. Foarte puțini oameni înțeleg conceptul acestei dimensiuni paralele și de aici toate frustrările legate de neînțelegerea celor din jur.  În această dimensiune pot transforma un schimb de priviri într-o întreagă șcenă romantică, pot transforma ceva urât în ceva impresionant de frumos. Ok, o să trec la subiect.

R. cel despre care scriu în stările mele, cel despre care toată lumea crede că o să-l iubesc întotdeauna, cel care este inspirația a peste 50% dintre articolele mele e un simplu băiat. Nici măcar nu este atât de frumos, niciodată nu a fost, cel puțin nu pentru mine, mereu mi s-a părut la fel ca toți ceilalți – poate ochii îl făceau diferit, dar atât. Cum am ajuns să mă îndrăgostesc de el? – a fost un pariu la început între mine și F., apoi eu i-am atras lui atenția și el venea pe la mine prin clasă, se băga în toate activitățile extrașcolare în care eram eu,  zicea și făcea orice doar ca să-mi atragă atenția. Și a reușit. Cred că momentul în care m-am îndrăgostit iremediabil de el a fost acela în care l-am văzut plângând pentru prima oară. El suferea și empatica din mine a simțit nevoia să-l salveze, dar am ajuns să urlu crezând că sunt nebună. Abuzul emoțional e foarte greu de identificat, eu mi-am dat seama abia în momentul în care m-a rugat să nu mai vorbesc cu BFF și cu A. că ceva nu e în regulă. De ce mi-ar cere să nu mai vorbesc cu A. și cu cea mai bună prietenă a mea care oricum îl plăcea? Mi-am ignorat instinctul și am făcut ce mi-a cerut până când am realizat că mă izolase. Îl aveam doar pe el. Mă făcuse să fiu paranoică, să cred că nu pot vorbi cu nimeni despre problemele mele, că nu e bine să scriu pe blog și foarte multe alte absurdități, râdea de muzica mea, îmi spunea că îmi pierd timpul pictând, că nu sunt atât de deșteaptă precum cred. Mă simțeam vinovată pentru orice făceam și știam că nu i-ar fi plăcut. Îmi era frică că o să mă lase și o să fiu singură pentru că toți ceilalți nu mai erau.  Țineam neapărat să fie totul bine între noi ca să nu trebuiască să le dau dreptate tuturor când m-au avertizat legat de el. Mă trata din ce în ce mai oribil, mă înșela, mă jignea și eu mă întorceam mereu la el crezând că e vina mea pentru tot ceea ce-mi face și că merit. La un punct m-am deșteptat și zis stop. Nu mă mai recunoșteam. În acea noapte l-am sunat pe A. plângând, în viața mea nu am avut nevoie de cineva așa cum am avut de el în acel moment, nu știu dacă vreodată a conștientizat asta. Nu i-am spus niciodată de ce plângeam în halul acela. Partea grea a urmat după acel moment când am spus stop, eram singură într-un oraș atât de străin,  departe de toți cei care m-ar fi putut consola eram vraiște, nu mai știam cine sunt, ce vreau, ce am, ce nu am, pe cine am și pe cine nu, însă în nicio clipă nu am lăsat pe nimeni să știe ce se întâmplă cu mine. Îmi era rușine în primul rând, și în al doilea rând nici nu credeam că ar fi înțeles cineva, nu era ca și cum mă bătuse. Abia acum realizez că era mai bine dacă ar fi făcut acest lucru, mi-aș fi dat seama mai ușor ce se întâmpla. Ieșeam des, agățam tipi de care nu-mi pasa, beam mult și prost. Nu-mi păsa de nimic. Nu mă mai respectam, nu mai aveam încredere în mine, nu mă mai iubeam. După câteva luni bune am început să-mi recapăt prietenii, să-mi fac alții noi, să învăț din nou. A trebuit să mă reconstruiesc, să-mi stabilesc niște limite multe mai stricte, să învăț să mă iubesc din nou, și nu mă refer la a mă accepta așa cum sunt din punct de vedere fizic, ci la ceea ce eram când nu mă vedea nimeni. E mai greu decât pare.  Încet, încet m-am îndrăgostit de A. pentru că el a fost mereu acolo pentru mine și am creat toată drama cu care mă obișnuisem. A fost un șoc să realizez că eu căutam acel comportament al lui R. și dacă nu-l primeam mă enervam. Așa înțelegeam eu dragostea.

11911091_1623541424569025_847026614_n

Abia acum am înțeles cât de afectată am fost de fapt de toată relația aceasta toxică, m-a frânt. Din acest motiv sunt obsedată de control, din acest motiv nu le mai pot tolera prietenilor mei prea multe, din acest motiv m-am îndepărat de A. – deși îl respect, îl admir și țin sincer la el, ceea ce vreau eu nu-mi poate oferi el acum și aș fi egoistă să îi cer să o facă. Eu am nevoie de siguranță, de cineva care e hotărât și 100% sigur, de cineva care să-mi ofere timp și atenție, de cineva care să mă sune zilnic, de cineva care are încredere mine și nu încearcă să afle mai mult decât vreau să-i zic.

Partea bună este că m-am maturizat într-un fel în care prietenii mei nu o vor face prea curând, că am ajuns să mă cunosc mai bine decât credeam că este posibil, că am mai multă încredere în mine decât am avut vreodată, că mă iubesc pe mine însumi cu adevărat (iubirea de sine nu înseamnă să te accepți cu bune și rele, înseamnă să faci tot ce poți să schimbi ce e rău și să pui în valoare ce e bun), că am aflat cine e cu adevărat acolo pentru mine, că îmi apreciez familia mai mult ca niciodată.

Scrisul m-a ajutat mult, la fel și părerile sincere ale celor care mă urmăresc. M-a ajutat să reconstruiesc relația cu mine însumi, să pun undeva toată durerea care mă copleșea, toată vina, să simt că sunt stăpână din nou asupra unei părți din viața mea: povestea magică pe care o aduceam la viață.

Aceasta sunt eu cu adevărat. Asta am trăit eu. Nu a fost frumos, nu a fost epic, din contră. Nu e ceva de care sunt mândră. Nu e ceva ce pot numi poveste de dragoste. Nu e nici măcar ceva  ieșit din comun. Am închis multe uși în ultima vreme și astăzi o voi închide pe cea mai importantă dintre ele.

Playlist-ul nostru

10153627_551780278264647_6172989173294102290_n

Prima melodie pe care am primit-o de la el a fost: Lara Fabian – Je t’aime. Obișnuia să o cânte ca să mă facă să râd pentru că are o voce teribilă. Apoi Emeric Imre – Nebun de alb a devenit una dintre melodiile noastre la Ora Pământului în timp ce stăteam la lumina lumânărilor și cineva o cânta la chitară. Într-o zi când mi-am încrețit părul mi-a zis că sunt frumoasă și apoi mi-a trimis asta: Enrique Iglesias – Hero. Imediat după, am ajuns împreună și am început să-i trimit și eu melodii în loc să spun ce simt, exact cum făcea el. Prima melodie trimisă de mine a fost: Ed Sheeran – Kiss me; el mi-a răspuns cu: Deepest Blue – Give it away. După ce s-a întors de la Olimpiadă și ne-am văzut, mi-a trimis asta:  John Legend – All of me (remix); și astfel m-am îndrăgostit eu de saxofon. Am avut o vară nebună în 2014 plină de remix-uri, dar când a plecat, am plâns și ne-am zis adio în melodii, al lui: London Grammar – Hey Now; a mea: Leona Lewis – Run. Lunile au trecut, îmi era dor de el, chiar voiam să aflu dacă e reciproc, cred că a știut cumva pentru că versurile acestea Robin Schulz – Sun Goes Down feat. Jasmine Thompson  mi-au zis tot ce voiam să aflu. Înainte să vină acasă, i-am trimis o frumoasă baladă din TVD, One Republic – Come Home, iar el mi-a răsuns cu:  Tove Lo – Thousand Miles. Înainte să plece din nou, m-a rugat să ascult: Robbie Williams – Supreme; iar eu l-am rugat să asculte: Ed Sheeran – Photograph.  De ziua mea în timp ce-mi umbla prin albumele cu poze am aflat că sunt aleasa, Robbie Williams – She’s The One.  Ne-am revăzut în primăvară pe băncuța din curtea liceului și m-a rugat să-l sun ca să-i ascult tonul de apel, adică: Dorian- Mare Albastră. La început de mai ne-am despărțit pentru că eu mă săturasem să ne certam din tot felul de motive idioate doar pentru că ne era dor unul de altul, i-am trimis: Shontelle – Say Hello to Goodbye; iar el nu mi-a răspuns. În iulie i-am dat mesaj că sunt în orașul lui, în seara aceea pe o bancă din Hașdeu am ascultat un alt remix: Avicii vs Nicky Romero – I Could Be The One; eu i-am răspuns cu: Emeric Imre – Bună variantă rea. Apoi am avut o altă vară nebună în 2015 cu: Taylor Swift – Style,  de la mine, și One Direction – Perfect, de la el. Când am aflat că m-a înșelat mi-a trimis, DOC & Motzu – Băiatul bun, băiatul rău, dar eu i-am dat block a cincia oară pe facebook. M-a văzut cu un tip la bar și a doua zi am găsit pe Wupp ceva în limba lui: Hooligans – Illúzió, însă eu nu am simțit nevoia să-i dau vreo explicație pentru modul în care alesesem să-mi vindec inima frântă.  În noaptea de Revelion i-am trimis Jordin Sparks – Battlefield pentru că băusem prea mult și îmi era dor de el. În sesiune mi-a trimis: Duke Dumont – Ocean Drive și Robin Schulz & Richard Judge – Show me love (videoclipul spune povestea noastră mai bine decât acest text melodios). La începutul lunii februarie i-am răspuns frumos cu: One Republic – Apologize și nu m-am mai uitat înapoi.

Acum câteva luni am avut o conversație interesantă iar el a recunoscut că alta ca mine nu va mai găsi, Direcția 5 – O fată ca ea.  Ultima mea melodie a fost: Sunset Sons – Remember. Amândoi am ajuns la concluzia că ce am avut noi chiar a fost o poveste de dragoste, că am fi putut avea mai mult dar am fost copii și n-am știut mai bine, că tot ce-am trăit ne-a maturizat și că probabil că ne este mult mai bine unul fără altul acum.

Dacă ar fi să comprim totul într-o singură melodie, aceasta ar fi: Kygo, Ellie Goulding – First Time.

Stare #15

annie-spratt-37787

De când am scris ultima stare am fost melancolică și când asta se întâmplă devin în același timp deosebit de sarcastică. Normal că toată lumea a observat, au presupus că sufăr de SPM. Un super om care mă face mereu să mă accept așa cum sunt și să cred că absolut tot ceea ce fac  contează (mai ales faptul că sunt vegan), m-a întrebat care-i baiul, i-am explicat rapid și răspunsul lui mi-a luminat întreaga existență. Îi mulțumesc foarte mult, e o inspirație pentru mine.

„Puștoaico, pe mine m-ai impresionat la interviu și sunt greu de impresionat. Ești foarte hotărâtă și determinată, ești ambițioasă, te concentrezi pe a fi cât mai multe și pe a a face cât mai multe. Vrei să fii perfectă și mereu în control – nu poți. Îți place să scoți tot ce e mai bun din oameni ceea ce nu e comod pentru cei din jurul tău. Îi împingi de la spate să fie și să facă mai mult și mai bine pentru că tu știi că se poate, dar mai și obosești. Cred că ai obosit să fii acolo și să încurajezi pe toată lumea, cred că deși nu recunoști ai nevoie de cineva căruia să-i împărtășești tot. Oamenii care nu dorm de grija ta vor scormoni pe blogul tău fie că postezi sau nu pe facebook. Să știi atât, aș fi vrut să fiu tot ce ești tu la 21 de ani.”

Și acum două zile I., o super prietenă, mi-a făcut câteva complimente, ceea ce e rar pentru ea.

„ Ești tot ce are nevoie omul, jur.  ❤ Serios. Frumoasă, deșteaptă, amuzantă, ai și alte pasiuni înafară de facultate (realizez că e din ce în ce mai greu de găsit) ești ordonată, faci mâncare, asculți muzică bună, îți place viața simplă.”

roberto-nickson-190438

Nu am știut cât de mult aveam nevoie să-mi spună cineva toate aceste lucruri. Am avut nevoia să mă simt apreciată de cei din jur. Știu că țelul suprem este să nu conteze decât ce crezi tu despre tine, dar nu trăiesc izolată într-o bulă, interacționez cu alți oameni și contează ce cred despre mine, mai ales cei pe care îi respect și admir. Sunt obsedată de control, tocmai din acest motiv sunt ordonată, urăsc momentele când nu pot fi eu cea care ține strâns de cârmă și devin o chestie de care nu sunt foarte mândră. Vreau să fiu perfectă, însă trebuie să înțeleg că nu am cum să merg la toate cursurile, să învăț, să fiu voluntară în două asociații, să gătesc, să fac curat obsesiv, să am grijă de mine, să merg la sală, să mă machiez, să vorbesc cu mama câte 30 de minute pe zi, să ies, să citesc toate romanele de care sunt obsedată, să scriu, să pictez, să desenez, să urmăresc cele zece seriale ale mele preferate și să mai și dorm opt ore pe noapte. E imposibil! Trebuie să renunț să mai fiu atât de rea cu mine însumi, am energie limitată. Și chestia este că tind să extind aceste pretenții și la oamenii din jurul meu. Am niște așteptări de la ei pe care nu au cum să le bănuiască – normal că ajung să fiu dezamăgită.

Cât despre toate celelalte lucruri care îmi apăsau pe suflet, ei bine, am ajuns la mai multe concluzii: 1. Nimeni nu-și uită cu adevărat prima dragoste,  nu sunt anormală, e ok.  2. A. m-a rănit și am tot încercat să mă prefac că e totul bine pentru că înainte de toate, pentru mine, el e cel mai bun prieten al meu, însă am realizat că nu pot fi prietenă cu cineva pentru care am sentimente, eu nu sunt pasiv agresivă, spun ce am de spus, dacă e să fie bine dacă nu îmi văd de viața mea. Îmi trecuse, dar în iarnă el m-a întors, apoi mi-a zis că a fost doar în mintea mea. Știu că sunt un pic bipolară, dar nu sunt atât de nebună. 3. Unii oameni nu au meritat niciodată să fie prietenii mei. BFF nu a meritat (cel puțin nu în ultimii doi ani); F. nu a meriat deși am fost prieteni de când mă știu; X.nu a meritat; nici L. nu a meritat. Cred că singura mea prietenă de acasă este I. și probabil că în alte circumstanțe ar fi fost de ajuns, dar prind rădăcini în acest oraș și nu știu de ce mă chinui atât de tare să le tai. De ce nu-mi dau voie mie să devin ceea ce mereu am vrut să devin?

 

Stare #14

hernan-sanchez-160709

Singurele postări 100% despre mine sunt stările acestea pe care le tot scriu, unele sunt banale, altele pline de dramă, depinde. În ultima vreme am simțit că e cazul să nu mai dau share pe facebook, probabil acesta va fi ultimul post pe care îl distribui pe facebook, părerile (nedorite) ale celor apropiați mă afectează  – m-am săturat de sarcasmul lor, de glumele proaste, de impresiile pe care le au despre mine. Aș vrea să nu mă afecteze, dar din păcate o face. Am șters cam toate pozele cu mine de pe facebook și instagram, am renunțat să mai postez absolut tot ce fac la instastory. De ce? – Pentru că am impresia că se pierde frumusețea momentului imortalizat atunci când toată lumea are acces la el, și pentru că nu mai simt nevoia să am o viață perfectă pe rețelele de socializare. În ultima vreme am făcut curat în viața mea, am mai puțini prieteni.  Uraaaa!! – am făcut mare caz din asta, pentru mine prietenia e ceva sacru, foarte greu iau decizia să rup  o prietenie,  dar când o fac nu dau înapoi. Nu cred în porcăria asta numită: nu am timp; întotdeauna e o chestie de priorități. Problema este că dacă nu sunt o prioritate mai bine nu sunt deloc. L-am lăsat pe A. să creadă că încă vorbesc cu R. pentru că m-a enervat când mi-a zis cât de frumoasă este o tipă. Fuck it! Eu sunt frumoasă! Faptul că el a crezut acest lucru m-a făcut să realizez că nu mă cunoaște. Dude, never ever nu o să mai vorbesc cu R., pot să-l văd arzând de viu că tot nu mi-ar păsa.  Scriu despre el pentru că m-a rănit, tind să devin mai creativă când sufăr, durerea, actuală sau nu, mă inspiră.  Plus că a fost o parte imensă din viața mea, nu pot să șterg pur și simplu trei ani din viața mea. El e primul meu sărut, prima mea relație, prima mea îndrăgosteală, prima mea inimă frântă, prima mea trădare – mdaa, au fost multe premiere. Nu îmi mai e dor de el deloc, îmi e dor să fiu iubită.  M-am prefăcut în ultima vreme că nu am auzit când A. mi-a zis baby în mașină, sau când m-a prins de mână, sau când am primit like de la el la ceva ce scrisesem pentru că era despre persoana lui. Am făcut-o pentru că n-am chef să-mi complic existența cu cineva care nu știe ce vrea, l-am lăsat să creadă că sunt prostănacă și nu văd, l-am tratat așa cum mi-a cerut să-l tratez vara trecută, ca pe un simplu prieten. O fată drăguță ar lăsat de la ea.  Ce bine că nu sunt drăguță! Nu înțeleg drama lui inutilă, lucrurile ar fi fost mult mai simple dacă ar fi știut ce dracu vrea de la mine; eu mereu am fost cât se poate de clară, nu mă joc aiurea. M-am prefăcut că o cred pe X. când mi-a zis că nu i-a dat numărul meu cu intenție lui R. . Mdaa, azi am decis că nu o să mai tolerez aburelile celor din jur.  Azi dau ochii peste cap și mă eliberez de toate porcăriile astea. Îi invit pe toți să-mi dea unfollow și block. Dacă tot e ultima postare măcar să aibă haz.