Vegan burger

IMG_20170318_233857_708

Asta e o rețetă adaptată. Înainte făceam burger vegetarian care avea ouă și brânză. Îmi place să inventez. 🙂 Lângă burger este salată orientală, căreia îi voi scrie rețeta altă dată.

Ingrediente: 

  •  Doi dovlecei de mărime medie.
  • Un avocado.
  • O chiflă.
  • Frunze de salată verde.
  • Tofu (eu evit produsele din soia, dar se leagă mai bine compoziția).
  • Făină (cam o cană, depinde).
  • Sare, piper, boia iute sau dulce (depinde de gusturi), mărar, pătrunjel sau orice altă plantă aromată,  ketchup, roșii, varză, cartofi  și orice altceva vă mai place să puneți în burger.

Preparare:

Se dă prin răzătoare (aia cea mai mică) dovlecelul și se pune în sită la scurs (e foarte important să conțină cât mai puțină apă). Se curăță avocado, se pune într-un castron și se pisează cu furculița. După ce se scurge dovlecelul se amestecă cu avocado,  apoi se adaugă tofu pisat și se  amestecă.  Se adaugă făină până se face o pastă cam la fel de groasă ca smântâna. Apoi se pune sare, piper, boia dulce/iute,  o plantă aromată după gust și se amestecă  bine, bine de tot.  Într-o tigaie adâncă se pune ulei (eu pun destul de mult, atlfel se ard), se lasă la încins apoi se adaugă cu lingura compoziția, se întoarce când devine maro. O să pară puțin întinsă compoziția, dar e ok

Apoi fiecare își asortează burgerul cum vrea și cum îi place. 🙂

Poftă bună!

Stare #7

summer_time_by_pure_touch-d5e9ivo

„Te-ai schimbat. Nu te mai recunosc. ”

Toate fragilitățile mele au devenit o forță. Scrisul obișnuia să fie viciul meu, acum e arma mea. Arta obișnuia să fie durerea mea, acum e consolarea mea. Cărțile obișnuiau să mă facă să plutesc, acum au devenit ancora mea. Obișnuiam să cerșesc iubire, acum încerc să o câștig prin merit. Obișnuiam să dau skip anumitor etape, acum sunt meticuloasă cu orice. Obișnuiam să nu-mi pese cum arăt și ce mănânc, acum alerg și sunt vegan. Obișnuiam să fiu pasiv agresivă, acum spun lucrurilor pe nume. Obișnuiam să mă vait, acum acționez. Obișnuiam să cer ajutorul oricui îmi ieșea în cale, acum mă descurc singură. Obișnuiam să fiu gălăgioasă, acum sunt discretă. Obișnuiam să fiu rebelă, acum sunt retrasă.

 Tata mi-a zis când aveam cinci ani,  în timp ce mă învăța să înot, că într-o zi voi înota atât de bine încât n-am să-l mai văd pe el  lângă mal privindu-mă, dar asta nu înseamnă că va înceta vreodată să mă privească.  Am învățat să înot atât de bine cum îmi doream pe la nouă ani, însă nu acesta a fost mesajul pe care tata a vrut să mi-l transmită, acum știu că el se referea la viață, nu la înot.

 Mama mi-a zis cândva să lupt pentru iubire pentru că merită. Azi am început să țin un jurnal din nou. Nu am mai avut unul de la sfârșitul lunii mai 2014. Nu știu de ce am încetat să scriu. Cred că n-am vrut să fie real ceea ce se întâmpla, găsisem iubire, era la început, era fragilă – nu avea cum să reziste tuturor lucrurilor care au urmat. Am știut că nu va supraviețui dar n-am vrut să cred că e real, așa că n-am scris nimic pentru atunci când scriu mă înfig adânc cu picioarele în pământ și eu aveam nevoie să plutesc.  Căzătura mi-a rupt fiecare os în parte din corp și abia acum după ce fiecare fractură s-a vindecat perfect, am înțeles de ce mama mi-a dat acel sfat.

 Când aveam doisprezece ani fratele meu s-a certat cu cel mai bun prieten al lui, am plâns, l-am implorat să nu o facă pentru că acel prieten pentru mine era ca un frate, aveam doi frați. El mi-a zis că nu ar trebui niciodată să las o cutie goală să ocupe un loc important în inima mea. Cel mai bun prieten al meu e acum supărat pe mine. Știu că este. Nu știu de ce și nici nu vreau să-l întreb (oricum o să nege). Pur și simplu îl înțeleg  și îi respect decizia, îl las să se îndepărteze, ba chiar îi fac viața mai ușoară și mă dau din calea lui. Fratele meu avea dreptate.

„ Nu m-am schimbat. M-am maturizat.”

Nu mă am decât pe mine

carenza_di_basso_by_umorismoDAflashBACK

Am evitat să mai scriu ceva în ultima vreme. Am citit. Am alergat. Am făcut pancakes cu prietenele mele. Am ascultat muzică. Nu am vrut să scriu pentru că atunci când scriu sunt nevoită să mă confrunt cu realitatea. Sunt furioasă pentru că  am iubit niște oameni care nu au avut niciun fel de blândețe față de mine și acum am devenit paranoică. Acum îmi e frică de oamenii care mă iubesc. De ce mă iubesc? Oare merit efortul lor? Dacă vor vedea cine sunt cu adevărat și vor pleca? – o să rămân singură…  Am aruncat lănțișorul cu inițiala lui. A fost un cadou de la EL. Am purtat acel R. în jurul gâtului meu de parcă chiar însemna ceva. Nu înseamnă nimic și nici nu va însemna vreodată. Am fost dementă. Am fost îndrăgostită de iluzia unui tip care nu exista cu adevărat. Încă îi mai simt gustul de cafea cu lapte, mirosul puternic de tutun, greutatea brațelor sale în jurul meu. Am fost îndrăgostită de un miraj. Oare îl voi uita vreodată? – sper că da … Am aruncat lingurița de la X.  Mâncam fulgi de ovăz cu ea în fiecare dimineață. Noroc că nu-mi pun zahăr în cafea sau în ceai altfel aș fi folosit-o ca să amestec substanțele mele preferate, ar fi zăcut pe birou lângă laptop, lângă cărți, lângă carioci, lângă creioane, lângă cutia cu bijuteri, ar fi fost în câmpul meu vizual toată ziua. Mă întreb dacă încă se culcă cu prietena mea? – probabil că s-a plictisit de ea… Am aruncat cerceii de la Y. ajunsesem să-i port chiar și atunci când nu se asortau cu nimic. Uneori cred că mă iubește, alteori că mă urăște, poate e bipolar, poate e imatur, cu siguranță e pasiv agresiv. Are impresia că mă cunoaște, se poartă de parcă îi datorez ceva, de parcă l-am rănit. De ce am crezut că mă înțelege vreodată? – nu știe nimic… Nu am putut arunca toate cadourile pe care le-am primit vreodată de la BFF, sunt prea multe. Nu am putut! – ea m-a rănit cel mai tare, toate acele acuzații nefondate, toate acele lacrimi, toate manipulările ei. Doamne, mi-a luat atât de mult să văd ce se întâmplă de fapt. Mă urăsc pentru că le-am permis să-mi inducă sentimentul de inferioritate.

 Am refuzat multă vreme dorința tipilor pentru mine. Mi-am negat feminitatea. Nu am vrut să fiu fragilă, nevoiașă, sensibilă, demnă de protecție. Am vrut să fiu altfel, puternică, inteligentă, capabilă să-mi port singură de grijă. Când am devenit o nenorocită? Mă răzbun pe mine, merit, am stat neputincioasă în fața tuturor celor care au luat bucătă cu bucată tot ce era mai bun din mine. Încerc să mă autodistrug. Îi îndepărtez pe cei de care am nevoie cu adevărat, îi rănesc pentru că am nevoie de ei, dar îmi e frică să le arat acest lucru.  Am nevoie să mă vindec, am nevoie să mă iert. Nu trebuia să-i las să-mi frângă inima. Nu trebuia!

Vreau să înot. Am nevoie să înot. Doar când înot mă simt mai puțin singură. Cred că celor care le este frică de apă de fapt le este frică să trăiască.  Când înot simt că sunt una cu natura, e un sentiment de pace care mă copleșește. Doar în apă singurătatea mea capătă sens. Doar când înot înțeleg că natura e în mine, nu eu în ea.

Vreau pe cineva care înțelege…

Scrisoarea unui empatic către un narcisist

milk_by_mschilli-d3dw64v

Îmi e milă de tine, nu știi să asculți, să înțelegi, să ai încredere, să pierzi, să iubești. Ești un succubus, te hrănești cu energia celor din jur pentru că tu nu poți genera propria-ți energie. Tu nu ai prieteni, iubiri sau familie, tu ai victime. Creezi drama inutilă și răzbunări puerile doar ca să îți potolești foamea aceasta îngrozitoare după energie. Mereu găsești câte un empatic ambițios care crede că te poate salva, cei din neamul meu sunt masa ta preferată, suntem ca o rezervă reîncărcabilă personală. De câte ori găsești câte un empatic îl ascunzi în umbra ta, îl faci să se simtă mic, urât, prost, nedorit, neiubit, nebun, neimportant. Îi distrugi încrederea în sine ca să poată ajunge să te venereze pe tine. Îl manipulezi mai bine decât un păpușar. Ești pasiv agresiv, vindictiv, mincinos, imatur și singura ta taină e cea a talionului.

Un empatic îți va dărui tot ce are, se va lăsa pe sine pentru a-ți satisface orice nevoie, te va sprijini necondiționat, va căuta soluții pentru dramele tale inutile, îți va da sfaturi, te va înțelege și va avea încredere în tine. Te va iubi atât de mult. Dar el nu o să știe că tu nu poți fi salvat decât atunci când va fi prea târziu. Mult prea târziu. Tu îl vei secătui și apoi îl vei arunca. O baterie care se descarcă în două ore nu îți mai e de niciun folos.

Dar ceea ce nu știi tu este că un empatic va suferi în tăcere, își va învăța lecția, se va ridica în picioare și va dărui tot ce are mai bun de oferit celor care chiar merită. Tu l-ai învățat cum să-și folosească abilitățile înnăscute pentru a face o diferență în lume și acest lucru îl va face fericit cu adevărat. În schimb tu te vei învârti în același cerc vicios iar și iar și iar doar ca să umpli gaura  neagră pe care o ai în loc de suflet și nu vei reuși niciodată. Vei fi veșnic înfometat și nefericit.

Păstăi verzi cu orez

This slideshow requires JavaScript.

Eu numesc „ asta” mâncare leneșă, pentru că e gata în 30 de minute și nu fac nimic deosebit, îmi asigură necesarul de proteine și mă satur. De obicei îmi gătesc așa când ajung târziu acasă de la facultate.

 Ingrediente: (2 porții)

O pungă de păstăi verzi congelate sau proaspete când e cazul.

O jumătate de cană de orez.

Delicat sau cub de legume pentru supă.

Sare, piper, cimbru, ulei.

 Preparare:

Se spală orezul în apă rece de două – trei ori, se pune la fiert apoi se adaugă cubul/delicatul de legume. Păstările se pun în tigaie cu o jumătate de cană de apă și se scot după ce scade apa. După ce fierbe orezul, nu știu exact cât îl țin, îl gust ca să mă asigur că e gata, se pune în tigaia unsă cu una/ două linguri de ulei, apoi păstăile, sare piper și cimbru. Se prăjesc puțin, amestecate sau separat, depinde cum vrei să arate în farfurie.  E foarte bun, practic și simplu. 🙂

 

(Dez)rădăcinare

louis-blythe-199663

Știi acel moment când doar tu îi cauți pe prietenii tăi? – da și eu. Pleacă! Câți prieteni buni ai pierdut până acum? – 4, 5, 6?  De ce să nu rotunjim cifra? Hai, nu îi mai căuta, să fie 10. Măcar știm o treabă.

Nici măcar nu mă doare să renunț la oameni. Înainte durea. Acum parcă sunt imună. Ce faci când dai mai mult decât primești? Ce faci când niciunul din cei pentru care ai face orice nu te întreabă cum ți-a fost ziua?  Ce faci când solitudinea e mai dulce ca orice? Ce faci când acasă nu mai e acasă?  – Bei o cafea?! Fumezi o țigară?! Citești o carte?! Vezi un film?!  Îți suni mama?! Mănânci înghețată?! –

Îmi e greu să admit că aparțin altor meleaguri, că cei pe care așteptam cu nerăbdare să-i revăd au devenit o mână de străini. Îmi e greu să mă întorc într-un loc care tot ce-a făcut a fost să mă distrugă. Îmi e greu să iubesc.

Poate sunt o dezrădăcinată. Poate, pur și simplu, am fost replantată. Poate sunt o plantă aeroterrestră. Poate inima mea e aici pentru că aici e el. Poate că… poate că niciodată n-am aparținut celor pe care am decis să-i las în urmă.

 

Vegan

vegan-1091086_960_720

Am decis să renunț la ouă și lapte. Sunt vegetariană de un an și ceva, am avut pauze, momente în care am simțit că nu contează ce fac. Poate pentru că sunt constant descurajată de cei din jur, poate pentru că îmi e dor să mănânc pește – e singurul tip de carne de care îmi e  poftă – , poate pentru că e destul de greu în România să găsești produsele potrivite pentru o alimentație corespunzătoare și chiar dacă găsești sunt destul de scumpe – eu am buget de studentă, deci… -.

Acum două săptămâni mă gândeam să mănânc din nou carne. Obosisem să nu pot mânca cu colegele mele unde vreau eu, să trebuiască mereu să aleg salata aia oribilă și scumpă din meniu. Mdaa. Dar mi-a trecut. Nu pot să-mi trădez principiile. Am realizat însă că cei care sunt vegan au ambiție, determinare, autocontrol, perseverență, răbdare și compasiune. Nu poți fi vegan fără să ai aceste calități. Uneori e imposibil de greu, mai ales de sărbători și când bei votcă.

Pentru că am decis să fac acest lucru, am să creez o secțiune unde am să tot postez rețete vegan, probabil că voi posta și alternativa vegetariană, cred că e util. Majoritatea vor avea și un video de la ceva vlogăr american, deci e easy. În principiu vreau să postez ceea ce gătesc pentru că, poate, astfel voi convinge mai multe persoane că a fi vegan  nu te privează de gust.