Nimeni nu te va iubi ca mine

sunrise_in_scorpio_by_maxeremine-d623log

știu că par o scorpie narcisistă dar am dreptate. nimeni nu te va iubi ca mine. sunt vraiște. știu și asta. tu ar trebui să fii eu pentru o zi ca să înțelegi că nimeni nu te va iubi ca mine. eu nu te iubesc pentru calitățile tale. eu te iubesc pentru că ai o înfățișare dezordonată. pentru că teneșii de la nike sunt curați doar când sunt noi. pentru că tot praful, varul, vopseaua și orice se poate lua pe haine e pe tricoul/bluza ta neagră. pentru că nu îți calci tricorile și le porți cu găurele mici în ele. pentru că mănânci fără să mesteci. pentru că  nu știi de ce știi se scrie cu doi i dar scri corect. pentru că atunci când zâmbești ți se vede mai mult gingia maxilarului superior decât dinții. pentru că ești răutăcios. pentru că ai glume la care nu râde nimeni. pentru că fumezi lacom și obsesiv. pentru că ai cicatrici pe mâini. pentru că ești rece ca gheața. pentru că uneori vorbești ca prostul. pentru că te folosești de oamenii nefolositori și de cei proști. pentru că încerci să păcălești dragostea. pentru că țipi atunci când nu ai niciun motiv să o faci. pentru că ai picioare strâmbe și te clatini când mergi. pentru te ascunzi de iubire deși după ea tânjești zi de zi. pentru că ești suficient de nesimțit cât să ignori realitatea. pentru că ești arogant. pentru că barba ta devine roșie când nu te bărbierești, ceea ce e foarte inestetic. pentru că te otrăvești singur. pentru că îți complici viața din cauza unor chestii banale. pentru că ești serios când e de râs și râzi când treaba e serioasă. pentru că testezi oamenii din jurul tău. pentru că scuipi cu venin pe oamenii care chiar te iubesc.

vezi?! aș putea să te iubesc pentru calitățile tale. ești responsabil. ești puternic. ai ochi frumoși. ești inteligent. ai vise pe care le urmezi. ești educat. citești uneori. faci cu pasiune orice faci. ai putere de sacrificiu. îți iubești mama. ai o cățelusă. dar spune-mi, câți tipi or fi în lume cu aceleași calități ca tine? foarte mulți! câți au aceleași defecte ca tine? foarte puțini.

eu iubesc oamenii pentru defectele lor. mă iubesc pe mine pentru că sunt dezordonată și împrăștiată. am bubițe pe brațe. mi se cojesc urechile de la soare și nasul. vara am pistrui. nu știu când să tac din gură. iubesc până la obsesie. sunt arogantă. am glume perverse. critic oamenii. sunt nepăsătoare și nesimțită. mă folosesc de prietenii mei și apoi îi arunc. sunt nefericită. îmi lipsește ambiția.etc.

cândva, cineva te va iubi mai mult ca mine dar nu ca mine. te va iubi mai mult decât se iubește pe sine. eu nu pot face asta. sunt prea egoistă și autodistructivă. nu am nevoie de tine dar te vreau. ai defectele perfecte.

melodie: Birdy – terrible love

 

Anunțuri

2 gânduri despre „Nimeni nu te va iubi ca mine

  1. Awh. Cunosc iubirea asta, e cea mai pura si frumoasa. Iubitul pentru defecte e iubitul sincer, dedicat. Oamenii nu gasesc prea multe persoane care sa vada tot in ei si sa iubeasca tot.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s