Tipu’

    L-am văzut pe scări, purta o pălărie de sub care se zăreau câteva bucle aurii. Culoarea părului mi-a atras atenția, apoi ochii(verzi) și apoi vocea. Ceva din atitudinea lui mă făcea să zâmbesc, era un dezastru, timid și totuși tupeist, simpatic dar nesuferit. Avea așa un fel de contradicție în interiorul lui. Zâmbea cald, plăcut, cu sensibilitate și sinceritate, nu era nimic ascuns în el. Era pur și simplu un zâmbet, ca cel de copil. La început îl admiram, apoi făceam ce făceam să aud ce vorbește și cu cine, cât  și cum, despre ce, despre cine. Îl căutam cu privirea prin mulțime. Nu m-am așteptat să îmi zică noapte bună sau măcar bună, dar a făcut-o, mi-a și zâmbit.

  Atunci când mi-a zâmbit în sala aia plină de oameni am înțeles atât de multe. Am înțeles că n-are rost să plâng pentru că X.  e un dobitoc și  pentru că  Maiestrul se mută la dracu. Sunt grozavă. Tipul ăla mi-a zâmbit, mi-a zis noapte bună. Nu știa nimic despre mine și mi-a zis ceea ce X. sau Maiestrul nu au zis niciodată. Mi-a zâmbit pur și simplu. M-a umplut de bine. Viața e atât de scurtă iar eu mi-o petrec vărsând lacrimi pentru niște nimicuri de oameni cărora nu le pasă de mine.

 Zâmbetul lui m-a adus mai aproape de sinele meu cel împlinit… el mi-a spus ceea ce nimeni altcineva nu a făcut-o vreodată. Mi-a spus că nu sunt nesemnificantă, că atrag, că am ceva al meu, că merit o noapte bună o dată la nu știu câte luni. El mi-a arătat că adevărul despre mine îl știu doar eu. (pe tip am să îl numesc Tipu’, clasic, știu).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s