Ultimul clopoțel

11390485_946206825416571_3499725150076823354_n

 Am crezut că o să am emoții, că o să plâng, că o să-mi fie dor, dar nu mai are de ce să-mi fie dor… inima mea oricum e departe, e departe de un an de zile. Liceul pentru mine a fost un chin, o tortură. M-am aflat într-o continuă luptă cu mine însumi, m-am străduit mereu să fac pe plac tuturor, să nu fiu ciudată. Abia acum realizez că a fi un ciudat în liceu e o binecuvântare, devii mai puternic, mai bun. Nu am să încep cu dulcegării, nu am să plâng după  dragostea mea din liceu(am plâns destul patru ani), după orele de curs adorabile(cred că la toate orele demonstram un sictir total, sarcasm și stare de somnoleță).

   De un singur lucru îmi pare rău, că n-am învățat mai mult că n-am citit mai mult, că nu am dat tot ce pot. Mi-am irosit timpul cu romanțe ieftine și prietenii false… dar ele m-au învățat tot ce știu despre viață, tot ce nu m-ar fi învățat cărțile mele.

 Festivitatea a fost cum e peste tot. Banchetul(balul) nu m-a fascinat din cauză că: 1-urăsc parada asta de rochii, competiția asta inutilă dintre fete. 2 -băieții habar nu au să danseze(nu că eu sunt cine știe ce, dar măcar mă străduiesc). 3- definiția mea pentru distracție e cu totul și cu totul alta. 4 – am detestat liceul cu toată inima mea și o petrecere de rămas bun mi se pare o ipocrizie.

 Așa… Asta e! S-au m-ai dus patru ani din viața mea.

Melodie: Mandy Moore – Cry

Anunțuri

5 gânduri despre „Ultimul clopoțel

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s