Always summer

00ddb0d3db1186e52597c7c9f74501e1

E vară din nou, dar tu nu ești aici…  încă ascult trupa ta preferată (Yellowcard), încă păstrez tricoul pe care l-ai uitat la mine acasă acum trei ani, încă am poza cu noi doi pusă în ramă. Mă dor oasele, îmi frig buzele,  îmi plâng ochii și  îmi e gol sufletul de dorul tău. Dar nu pot  spune nimic nimănui. Doare și nu pot țipa. Am fugit departe de ochii tăi mari și triști, însă nici distanța, nici timpul, nici alte iubiri nu au reușit să mă facă să uit de noi.

Te-am iubit pentru că te admiram, te respectam și aveam încredere în tine.  Nu am fost doar îndrăgostită, nu a fost atât de simplu. Îndrăgosteala  vine și trece repede, dar iubirea vine încet și rămâne pentru totdeauna.

Eram doi copii. Alergam desculți prin praf, furam cireșe în luna mai, ne uitam la ploaia de stele din luna august, ne puneam dorințe la stelele căzătoare, beam vișinata părinților, puneam pariuri stupide, ne provocam la tot felul de tâmpenii, ne uitam la filme horror în toiul nopții și ne plimbam prin cimitir râzând în hohote. Nu aveam nicio grijă și lumea era a noastră pentru că ne avem unul pe altul. Eram prea tineri ca să știm că doar o  dată-n viață iubești până la cer și înapoi.

Orice om are un regret, al meu  ești tu. Mă tot gândesc cum ar fi viața mea dacă nu aș fi renunțat la noi doi? – Poate aș fi fost atât de fericită încât aș fi putut să ating  Divinul Soare cu mâna. Cum ar fi fost viața ta dacă aș fi rămas? – Poate nu ți-ai fi pierdut niciodată zâmbetul acela colorat pe care toată lumea din jurul tău îl iubea.

Îți spun ce simt prin melodii postate la poza de profil, îmi spui ce simți când mă lași să te depășesc cu mașina (știam amândoi că nu conduc atât de bine). Mă privești cu regret și eu încerc să nu plâng. M-aș întoarce în brațele tale în orice clipă, dar oare mai vrei să fiu cea pe care o ții strâns la pieptul tău?

Aș da orice pentru încă o vară cu tine…

Anunțuri

3 gânduri despre „Always summer

  1. Se trăieşte greu in trecut! Prezentul e acum! Deşi totul, trecutul şi prezentul, concură la clădirea viitorului. Aşa că: viitorul e format din decizii trecute, care nu mai pot fi influenţate, ci doar asumate, şi clipe prezente care impun luări de decizii. Iar aceste hotărâri se iau comunicând. Fără comunicare vei rămâne cu dileme şi cu multe idei greşite. Scriind, te eliberezi, dar vorbind direct cu acea persoană te vindeci 😉
    Incearcă! Te provoc… la o cursă de … comunicare. E mai bună decât cea cu maşini 🙂 crede-mă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s