Altceva

follow_our_rules_by_aquasixio-d6ynbbs

Am fost la protest. M-am simțit bine – îi admir sincer pe oamenii care se împotrivesc cu atâta forță. Eu nu eram atât de pornită pe tot ceea ce se întâmplă, nici acum nu sunt. Da sunt împotriva a tot ce se face pe acolo pe sus, nu știu de ce sunt înțeleasă greșit când îmi exprim punctul de vedere. Nu mă uit la televizor deloc, nu-i  ascult pe „specialiștii” care se afirmă și vorbesc despre drept (dacă eu o studentă de nivel mediu, în anul II, mă prind că ei vorbesc pe lângă, nu vreau să mă gândesc ce cred adevărații specialiști), nu dau share de pe hotnews, înțeleg unele chestii de fond, înțeleg jocul politic. Spre exemplu: celor din PNL nu le pasă de popor, ci de ei, pentru că sunt opoziția, nu există politician căruia îi pasă de popor – că doar de aia îs politicieni! Am o părere cât se poate de gândită. Știu că foarte mulți oameni sunt în stradă dar n-au citit OUG-ul  (ceea ce mă deranjează profund, de ce nu? – e dreptul tău să-ți formezi o opinie de unul singur), că foarte mulți sunt în stradă dar n-au votat, că foarte mulți au votat cu PSD și acum nu le mai convine ( de ce i-ați votat, știați că în trecut au crescut inflația și că de fiecare dată când au fost la guvernare au distrus tot, nu e ca și cum  e prima oară).

Aseară în timp ce mergeam pe stradă și priveam pancardele creative (hi5 celui care avea pancardă cu Cap-de-Mort și mustața lui Dragnea), cântecele despre libertate, scandările, am realizat de ce nu am această furie în mine. Am alt sistem de valori și alte priorități. Știu că libertatea a fost și va fi mereu doar o aparență.  Am încetat să mai fim liberi în momentul în care au apărut regulile prohibitoare respectiv conducătorii și nu cred că mai putem să renunțăm la ele acum. Știu că indiferent cine ar fi la guvernare, de furat tot se fură, poate mai cu perdea, poate mai puțin, dar tot se fură. Să le cerem să nu mai fure e ca și cum am ruga un sugar să nu mai plângă de foame. E peste tot în istorie aceeași poveste. Stau departe de politică pentru că e un joc murdar și parșiv, nu-mi place. Mi s-a zis că dacă nu mă implic în astfel de lucruri nu-mi pasă de viitorul meu, nu sunt un cetățean activ, nu am spirit civic. Nu cred că dacă scandez la un protest sunt mai cetățean decât X sau Y care nu o fac. Știu că indiferent ce-am face lucrurile nu se vor schimba în esența lor, ci doar în aparență. Un om cu idealuri nu va fi niciodată la conducere, acel om are integritate și nu o să facă compromisuri, ori politica e bazată 99% pe așa ceva. Cine zice altceva, ori nu trăiește pe planeta aceasta, ori e ipocrit, ori de-a dreptul iluzoriu. Plus că nu doar guvernul fură, toată lumea fură și e coruptă. Dacă tu om de rând furi, ei de ce nu ar face-o? (știu că sunt foarte mulți oameni cinstiți, dar sunt și mai mulți care nu sunt) De ce să-mi petrec toată viață fiind furioasă pe ceva ce e așa de când lumea? Sigur, are urcușuri și coborâșuri, dar e aceeași mâncare de pește. Cei de vârsta mea nu mă înțeleg, au impresia că sunt eu tâmpă. În schimb, oamenii mai trecuți prin viață îmi spun că nu sunt oarbă și tind să-i cred pe ei, nu știu de ce. Ohh, stai!

Hai să nu ne mai comparăm cu Germania, Franța sau Marea Britanie (nu tot ce au ei merge și la noi, am copiat de la ei tot, dar nu se pliază pe realitatea noastră). Am fost mereu în urma lor, să-i ajungem așa peste noapte din urmă ar fi ceva supraomenesc. Ei nu au avut 50 de ani de comunism. O să ziceți că Hitler ce-a fost? – mdaa, dar a murit repede și după moartea lui noua conducere a interzis accesul naziștilor în orice funcție publică. La noi după revoluție li s-a interzis comuniștilor să mai dețină orice fel de funcție publică? NU! Iliescu a avut chiar și un mandat neconstituțional. S-au întâmplat multe în ’89 (în acea perioadă au fost revoluții în cam toate statele estice  pentru că Rusia anunțase că nu va interveni armat, nu ne-a venit ideea de revoluție nouă așa de la sine, ba chiar am fost ultima țară care a scăpat de comunism prin revoluție), idealurile oamenilor au fost folosite împotriva lor, s-a profitat de situație pe față.  Știți de ce Revoluția Franceză a fost atât de eficientă? – ei au dat foc întregului sistem și au creat altul.

Revenind la sistemul meu de valori și principii. Eu protestez pentru lucrurile pe care le pot schimba. Protestez împotriva industriei animale, împotriva abuzului sexual, împotriva defrișării. Vreau să ies în stradă pentru educație, pentru sănătate, pentru reciclare, pentru mediu și cred că am avea mai mult succes. Educația schimbă o generație întreagă. Un popor educat nu poate fi manipulat, nu poate fi cumpărat. De asta cred e mai important ca orice. Știu că nimeni nu o să iasă în stradă pentru educație, așa că încerc să influențez toți copiii din jurul meu cât de mult pot, pentru că la rândul lor vor influența pe alții și acei alții pe alții.  Tot respectul pentru profesorii noștri, dar ei nu ne-au învățat să gândim ci să tocim. Informația e acolo degeaba dacă nu e procesată.

Așa că nu, nu am să le permit altora să-mi zică că nu-mi pasă de viitorul meu. Îmi pasă. Doar că viitorul ăsta e ceva pentru care muncești, nu ceva ce îți bate la ușă pentru că ai ieșit la protest.

P.S.: Am fost la protest pentru că am vrut să mă conving că ceea cred e corect.

Anunțuri

3 gânduri despre „Altceva

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s