Recenzie: Cel care mă așteaptă

cel-care-ma-asteapta-e1372728896271

Am primit o carte cadou care m-a surprins total. Titlul mă ducea cu gândul la povestea de dragoste din telenovela aceea braziliană O Clone, ba chiar și primele 50 de pagini m-au dus cu gândul la acea poveste, dar am ajuns să descopăr  lumea musulmană, jocurile politice, suferința unei mame, dragostea sinceră a unei adoleșcente, jocuri de priviri, prietenie sinceră, răutatea umană, sacrificii, onoare, durere, idealuri. M-a captivat total și am plâns de câte ori plângea și Masumeh. Cartea este scrisă de o femeie, Parinoush Saniee, de origine iraniană.

Citate:

„Și apoi, un bărbat trebuie să fie doar puțin mai frumos decât dracul.”

“Dumnezeule! Ce hal de tradiție era asta? Mai întâi au vrut să mă omoare pentru un simplu schimb de cuvinte cu un bărbat despre care știam multe lucruri, pe care-l iubeam și eram gata să-l urmez până la capătul Pământului, iar acum voiau să mă culc cu un străin care nu-mi inspira decât teamă.”

“Se spune că atunci când un bărbat își ia soție, se oprește, când se naște primul copil, cade în genunchi, al doilea îl îndoaie și la al treilea dispare.”

“Nimeni nu ne vrea pentru noi înșine, pentru ce suntem, toți ne vor pentru ei înșiși.”

Este una dintre cele mai profunde cărți pe care le-am citit vreodată. M-a afectat deosebit de mult, ba chiar m-a făcut să văd lumea un pic altfel și să-mi apreciez mama mai mult, să mă bucur de toate libertățile pe care le am și de faptul că am iubit și am fost iubită.

Nu auzisem de această carte până să o primesc cadou, am căutat pe google și am aflat că este destul de cunoscută. Oricum ar fi, o recomand cu căldură, e cea mai bună drama pe care am citit-o până acum, a fost ca o revelație, mai ales pentru o feministă ca mine.

 

Anunțuri

7 gânduri despre „Recenzie: Cel care mă așteaptă

      1. 🙂 eu am pe lista de lectură de anul ăsta mai multe cărţi cu acţiunea situată în lumea arabă / musulmană… stay tooned 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s