Inelele lui Saturn. Prolog.

Untitled-42

Alexandru a fost întotdeauna un băiat bizar. Nu l-a deranjat niciodată, nu cu adevărat, apoi a întâlnit-o pe ea. Dintr-odată s-a simt ciudat. Tăcerea ei era mai absolută decât a lui, deși vorbea mult mai mult decât el. Avea ceva ce i se părea a fi încăpățânare, poate chiar orgoliu, dar nu era. Ochii ei i s-au părut verzi la început, apoi căprui, apoi, din nou verzi, apoi, din nou, căprui. Nu-i păsa prea mult de culoare, nu i s-a părut niciodată că ochii sunt mai frumoși sau mai atractivi dacă sunt o anumită culoare sau formă. Lui îi păsa de altceva. Voia să găsească rămășițele unei stele în iris și să se piardă întrebându-se a cărei stea sunt rămășițele respective. Ochii ei păreau a fi niște stele pe punctul de a exploda în supernove. De obicei îi era ușor să vadă ce se ascunde în sufletul unei persoane, pe al ei însă, nu-l putea descifra. Își imagina sufletul ei asemenea unui cub cu pereți făcuți din oglinzi, oricât încerca să vadă dincolo de ele nu reușea, își vedea doar propriul suflet dezgolit. Părul era și el la fel de schimbător. Uneori i se părea că e șaten închis, chiar brunet, alteori șaten deschis, alteori zărea șuvițe de blond, alteori șuvițe pământii, castanii sau chiar roșcate. Își purta părul zbârlit, tuns mediu,  o bătea neglijet pe umerii rotunzi. Lui mereu îi plăcuse părul lung, feminin, îngrijit. Pierdea minute bune privind-o cum își roade unghiile și se întreba cum poate cineva să fie plin de pasiune atunci când face un gest atât de urât precum rosul unghiilor. Voia să fie feminină, dar nu prea. Avea șolduri perfecte pentru pantaloni de stofă, picioare ideale pentru pantofi de lac, talie subțire și grațioasă pentru fuste cloșate, sâni nici prea mici, nici prea mari, perfecți pentru bluzițe albe de mătase desfăcute la primii trei nasturi neglijent. Și totuși, când se îmbrăca astfel nu-i plăcea, nu se potrivea cu felul ei schimbător de-a fi. Era populară, mereu acompaniată de cineva, mereu în prejma celor mai atractivi băieți, mereu râdea, mereu glumea. Avea o vagă bănuială că în sinea ei nu-i suporta pe niciunul dintre cei care erau suficient de norocoși încât să o audă râzând.

Într-o zi ploioasă – vremea lui preferată -,  când ochii ei erau cărpui,  părul plin de șuvițe pământii și unghiile date cu lac, s-a apropiat  fără rețineri de banca unde stătea el. Nu știa ce să facă, cum să se ascundă, îi era frică că observase cum o privește obsesiv zi de zi.

  • M-am tot uitat de tine. Acel simbol de pe brațul tău e cumva un semn din naștere?

Dintre toate lucrurile pe care le-ar fi putut observa la el, singurul lucru pe care îl observase era semnul în formă de seceră de pe brațul său stâng?  Acel semn pe care îl ura atât de mult.

  • Da, este.
  • Este semnul lui Saturnius Mons.
  • Pardon, cine?
  • Saturnius Mons sau Cronus sau Shani.

Alexandru încă nu știa la cine se referea. O privea de parcă era un mic extraterestru cu capul supradimensionat.

  • A fost un zeu. Serios? Mă așteptam să știi asta…
  • Da?

Dar nu i-a mai răspuns. S-a ridicat și a plecat asemenea unui vârtej. O privea îndepărtându-se cu jind. Vorbise cu el. Știa cine este.

După ore, Alexandru a plecat direct acasă deși ar fi vrut să treacă pe la cinema ca să-și cumpere bilete pentru un film avanpremieră. Uitase de film, nu mai era important. Voia să afle mai multe despre acest zeu cu al cărui semn era marcat.  A mers mai repede decât obișnuia, și-a pus ambele bretele ale ghiozdanului pe umeri, în loc de una pentru că simțea că nu poate înainta.  Locuia într-o casă mică, plină de flori și plante suculente, avea o pisică și un pițigoi. S-a dus direct în camera lui, a trântit ghiozdanul pe pat, și-a dat jacheta jos și a apăsat pe butonul de start al calculatorului. Până să se aprindă, mama lui l-a chemat la masă, încă un lucru pe care îl uitase, mama lui era în concediu. Nu a avut ce face, a trebuit să meargă la masă. Fusese întotdeauna un copil sclifosit, nu mânca mărar și pătrunjel, usturoi sau ceapă, mâncăruri prea grase sau prea condimentate. Nu era foarte slab, dar era suficient cât să treacă neobservat. Mama lui gătise friptură de porc la cuptor cu piure de cartofi.  A ciugulit puțin, ca de obicei, s-a ridicat, și-a făcut o cafea și a plecat în camera lui cu nerăbdare. Avea o cameră destul de spațioasă când făcea curat – foarte rar – avea o mulțime de lucruri inutile. Cărțile  și multe alte accesorii de birou, inclusiv cana din care bea cafea, erau despre Harry-Potter. Avea o obsesie. Multe DVD-uri cu filmele lui preferate. Plăci vinyl. Pick-up. CD-uri cu muzică. Căști. Microfon. Boxe. Stație. Pereții, în schimb, erau simpli, de culoarea cărămizii – nu știa de ce, dar era singura culoare care-l liniștea. S-a așezat confortabil în scaunul de la birou și a deschis motorul de căutare google, a tastat rapid Cronus, celălalt nume nu și-l aducea aminte exact – era în latină.

Cronus – rege al titanilor și zeu al timpului. Și-a mâncat proprii copii de frică să nu fie detronat. A fost căsătorit cu Rhea, care atunci când s-a născut cel din urmă fiu al lor, Zeus,  l-a ascuns pe insula Creta, dându-i lui Cronus o piatră înfășată. Când Zeus a crescut l-a detronat. Semn: secera.

Iana avea dreptate.  Era semnul lui. A continuat să citească despre mitologia greacă. Auzise de Zeus, Atena, Poseidon,  Hera, Afrodita – normal, dar niciodată nu-l atrăseserău aceste mituri. I se părea un clișeu pe care toată lumea îl mânca pe pâine. Se făceau filme și desene despre semizei. Atâtea opere scrise despre ei. Picturi. Poezi. Piese de teatru. Nu înțelegea de ce omenirea se reîntorcea constant la aceleași valori. De ce omenirea avea nevoie cu disperare să creadă în ceva mai presus de ea însăși? Apoi, vinovat, a privit spre cana lui cu Harry Potter. Era la fel ca toată lumea, simțea nevoia să creadă în ceva fantastic, în ceva ce ar fi făcut lumea mai specială, mai atractivă.

A avut nevoie de patruzeci de minute să se gândească la nevoia umană de a crede în ceva, a analizat subiectul cât a putut de bine, apoi a renunțat și a deschis un joc video. În acea seară, a visat că este semizeu.

Anunțuri

3 gânduri despre „Inelele lui Saturn. Prolog.

  1. I have been absent for a while, but now I remember why I used to love this web site. Thank you, I’ll try and check back more freequntly. How frequently you update your website?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s