Inelele lui Saturn. Capitolul I (part.1)

jeremy-thomas-88831

 PARTEA ÎNTÂI

Explozia unei supernove.

„Cronos nu s-ar fi ridicat dacă semizeii nu s-ar fi simțit abandonați de către părinții lor.”

– Ultimul Olimp, Rick Riordan

Capitolul 1

Visul

    Alexandru pășea cu grijă pe poșghițe mici cât o coală A4 uitându-se cum lava curge șiroaie sub picioarele lui, a privit spre cer și pentru o clipă i s-a părut că ninge, apoi a realizat că era cenușă. Se așternea în fața lui un peisaj apocaliptic, răurile fierbeau, cerul era grena, pământul se transforma în smoală amestecată cu lavă, munții se sfărâmau, ciorile zburau în cerc deasupra capului său. El ținea în mână o seceră iar pe brațul stâng, unde obișnuia să fie semnul lui din naștere, scria HAOS în greaca veche –  χάος. Avea puteri neobișnuite. Se simțea diferit.

S-a trezit gâfâind și era transpirat. S-a ridicat ușor în fund, apoi s-a dezvelit și s-a ridicat, nu mai știa ce visase, dar știa că fusese ceva urât pentru că el nu transpira aproape niciodată în somn. În timp ce își peria dinții se întreba dacă vreo fată avea să-i suporte respirația îngrozitoare pe care o avea dimineața, nici măcar el nu o suporta. A luat un tricou alb, o pereche de jeanși de culoarea negru, jacheta de blugi și tenișii prăfuiți, și-a prins părul blond într-o coadă buclată cu singurul elastic pe care îl avea. Azi avea să arate mai bine. Trebuia să arate mai bine, Iana știa cine este el, îl privise suficient cât să observe că are un semn din naștere.

Pășea neîncrezător pe aleea principală cu capul plecat. Ura liceul. Mereu a simțit că nu aparține acelui loc. Avea prieteni, nu foarte mulți, dar avea. Îi plăcea matematica și detesta să citească, încercase, însă se plictisea teribil. A ridicat capul când a auzit-o pe Iana râzând, azi avea șuvițe blonde și ochii verzi, purta o rochie grena, balerini de piele și dres negru. Cineva îi oferea o țigară, ea l-a refuzat pe acel tip apoi a devenit serioasă. L-a observat pe Alexandru trecând pe lângă ea, dar nu a schițat nici un gest. El se așteptase măcar să-i zâmbească. În acel moment și-ar fi dorit să-și fi luat pe el hanoracul cu glugă în loc de jacheta de blugi, ca să-și poată pune gluga pe cap.

S-a pus în banca lui. Al treilea pe al doilea rând de a geam.  Avea să fie o zi lungă.

După prima pauză Iana îl aștepta la ușa clasei lui.

  • Hei, Saturnius Mons!

Când a strigat la el, și-a scăpat pixul pe jos. Nu l-a mai ridicat, s-a dus direct spre ea cu o siguranță care nu-l caracteriza și a cărei surse nu o putea identifica. Toți colegii lui îl priveau curioși.

  • Hei!
  • Ai aflat din cine te tragi?
  • Ce? Ohh, da am citit puțin pe internet.
  • Procării! Mergi la bibliotecă.

Alexandru era reticent.

  • Eu nu citesc.
  • E imposibil!
  • Sunt destul de sigur că nu este.

În timp ce o privea culoarea ochilor ei se schimbase din nou.

  • Trebuie să citești, vino cu mine.

Iana l-a prins de mână și l-a târât după ea. Avea o cheie de la scările care ducea spre podul liceului. De ce avea o cheie? – Se întreba Alexandru. Cum de avea o cheie? A deschis lacătul, i-a făcut semn să urce, apoi cu grijă a închis la loc în urma lor. Scările erau cojite de vopsea și pline de praf, erau pânze de păianjen peste tot și întuneric. Ea strălucea. Nu într-un mod fosforeșcent, ci, mai de grabă,  într-un mod incandeșcent. Îi vedea perfect pielea palidă în tonuri reci, dar când se uita la mâinile lui abia vedea o umbră.

Podul era plin cu dulapuri și sertare. Iana s-a strecurat printre ele și l-a rugat să aștepte. S-a întors cu niște cărți, toate despre mitologia greacă, bănui Alexandru.

  • Asta e o bibliotecă?
  • Nu fi naiv. Normal că nu este, cărțile sunt ale mele, doar că petrec mult timp aici.
  • De ce?
  • Nimeni nu vine aici, e secretul meu.
  • Și ce te face să crezi că o să-ți țin secretul?
  • Semnul tău din naștere.

Se gândise că ar fi fost o idee bună să-i spună că visase ceva ce-l agitase deosebit de tare, dar nu mai știa ce, în cele din urmă s-a răzgândit. Podul era mult mai mare decât putea el să vadă, voia să știe mai multe despre, să vadă ce anume făcea Iana singură acolo înconjurată de praf și aer greu, dar îi era clar că ea nu avea să-l lase.

  • Azi dimineață, de ce ai refuzat acea țigară?
  • Nu am voie să fumez…
  • Niciun adoleșcent nu are voie, dar când ne-a oprit asta vreodată?
  • Tu ar trebui să fumezi, s-ar potrivi cu semnul tău din naștere.

Începea să urască acel semn. De fapt, avea sentimente amestecate în ceea ce-l privea. Se bucura enorm că Iana îl observase datorită lui, dar acum voia s-o intereseze și alte lucruri la el, nu decât atât. Poate nu era atât de interesant cum credea el.

***

Odată ajunsă acasă, Iana și-a dat jos lentilele de contact, apoi peruca. Avea o cameră plină cu peruci, oglinzi, farduri, haine și lentile de contact. S-a oprit în fața celei mai mari oglinzi și s-a privit atentă. Ce-ar fi crezut Alexandru dacă ar fi văzut că ochii ei arătau precum cei ai unui șarpe? Sau că părul ei arăta precum puful unui pui de găină. Nu era deloc atât de frumoasă precum lăsa ea să se vadă. A ieșit din dressing, a coborât scările și s-a îndreptat spre bucătărie. Locuia doar cu tatăl ei, mama ei nu avea cum să le fie alături. Șerpii nu ar fi lăsat-o. Nu-i lipsea nimic, poate doar iubirea unei mame, sau, mai bine zis, prezența unei mame. Acea o casă mare ceea ce-i displăcea. Avea grădină și bibliotecă.  Avea tot ce își dorea dar îi lipseau atât de multe. În frigider a găsit supă cremă de roșii și lapte, pe masă banane și mere, în dulap pâine. O altă zi când mânca prost. Îi invidia profund pe cei care se bucurau de mese copioase în familie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s