Stare #16

11896895_1623541437902357_2138559107_n

Am scris foarte multe stări în ultima vreme, dar am trecut prin tot felul de faze emoționale. Azi am să scriu  despre experiența care m-a schimbat. Inițial am vrut să încep o nouă categorie în care să scriu mai multe articole despre ce înseamnă o relație toxică, dar am realizat că e ceva mult prea personal ca să o transform în ceva mecanic.

Știu că ceea ce scriu la Cactus + Scorpion e foarte boem, dramatic și pasional, nu așa au fost lucrurile, însă când ai cât de cât talent, imaginație și ești mândra propietară a unui blog transformi tot ceea ce trăiești într-un fel de dimensiune paralelă. Foarte puțini oameni înțeleg conceptul acestei dimensiuni paralele și de aici toate frustrările legate de neînțelegerea celor din jur.  În această dimensiune pot transforma un schimb de priviri într-o întreagă șcenă romantică, pot transforma ceva urât în ceva impresionant de frumos. Ok, o să trec la subiect.

R. cel despre care scriu în stările mele, cel despre care toată lumea crede că o să-l iubesc întotdeauna, cel care este inspirația a peste 50% dintre articolele mele e un simplu băiat. Nici măcar nu este atât de frumos, niciodată nu a fost, cel puțin nu pentru mine, mereu mi s-a părut la fel ca toți ceilalți – poate ochii îl făceau diferit, dar atât. Cum am ajuns să mă îndrăgostesc de el? – a fost un pariu la început între mine și F., apoi eu i-am atras lui atenția și el venea pe la mine prin clasă, se băga în toate activitățile extrașcolare în care eram eu,  zicea și făcea orice doar ca să-mi atragă atenția. Și a reușit. Cred că momentul în care m-am îndrăgostit iremediabil de el a fost acela în care l-am văzut plângând pentru prima oară. El suferea și empatica din mine a simțit nevoia să-l salveze, dar am ajuns să urlu crezând că sunt nebună. Abuzul emoțional e foarte greu de identificat, eu mi-am dat seama abia în momentul în care m-a rugat să nu mai vorbesc cu BFF și cu A. că ceva nu e în regulă. De ce mi-ar cere să nu mai vorbesc cu A. și cu cea mai bună prietenă a mea care oricum îl plăcea? Mi-am ignorat instinctul și am făcut ce mi-a cerut până când am realizat că mă izolase. Îl aveam doar pe el. Mă făcuse să fiu paranoică, să cred că nu pot vorbi cu nimeni despre problemele mele, că nu e bine să scriu pe blog și foarte multe alte absurdități, râdea de muzica mea, îmi spunea că îmi pierd timpul pictând, că nu sunt atât de deșteaptă precum cred. Mă simțeam vinovată pentru orice făceam și știam că nu i-ar fi plăcut. Îmi era frică că o să mă lase și o să fiu singură pentru că toți ceilalți nu mai erau.  Țineam neapărat să fie totul bine între noi ca să nu trebuiască să le dau dreptate tuturor când m-au avertizat legat de el. Mă trata din ce în ce mai oribil, mă înșela, mă jignea și eu mă întorceam mereu la el crezând că e vina mea pentru tot ceea ce-mi face și că merit. La un punct m-am deșteptat și zis stop. Nu mă mai recunoșteam. În acea noapte l-am sunat pe A. plângând, în viața mea nu am avut nevoie de cineva așa cum am avut de el în acel moment, nu știu dacă vreodată a conștientizat asta. Nu i-am spus niciodată de ce plângeam în halul acela. Partea grea a urmat după acel moment când am spus stop, eram singură într-un oraș atât de străin,  departe de toți cei care m-ar fi putut consola eram vraiște, nu mai știam cine sunt, ce vreau, ce am, ce nu am, pe cine am și pe cine nu, însă în nicio clipă nu am lăsat pe nimeni să știe ce se întâmplă cu mine. Îmi era rușine în primul rând, și în al doilea rând nici nu credeam că ar fi înțeles cineva, nu era ca și cum mă bătuse. Abia acum realizez că era mai bine dacă ar fi făcut acest lucru, mi-aș fi dat seama mai ușor ce se întâmpla. Ieșeam des, agățam tipi de care nu-mi pasa, beam mult și prost. Nu-mi păsa de nimic. Nu mă mai respectam, nu mai aveam încredere în mine, nu mă mai iubeam. După câteva luni bune am început să-mi recapăt prietenii, să-mi fac alții noi, să învăț din nou. A trebuit să mă reconstruiesc, să-mi stabilesc niște limite multe mai stricte, să învăț să mă iubesc din nou, și nu mă refer la a mă accepta așa cum sunt din punct de vedere fizic, ci la ceea ce eram când nu mă vedea nimeni. E mai greu decât pare.  Încet, încet m-am îndrăgostit de A. pentru că el a fost mereu acolo pentru mine și am creat toată drama cu care mă obișnuisem. A fost un șoc să realizez că eu căutam acel comportament al lui R. și dacă nu-l primeam mă enervam. Așa înțelegeam eu dragostea.

11911091_1623541424569025_847026614_n

Abia acum am înțeles cât de afectată am fost de fapt de toată relația aceasta toxică, m-a frânt. Din acest motiv sunt obsedată de control, din acest motiv nu le mai pot tolera prietenilor mei prea multe, din acest motiv m-am îndepărat de A. – deși îl respect, îl admir și țin sincer la el, ceea ce vreau eu nu-mi poate oferi el acum și aș fi egoistă să îi cer să o facă. Eu am nevoie de siguranță, de cineva care e hotărât și 100% sigur, de cineva care să-mi ofere timp și atenție, de cineva care să mă sune zilnic, de cineva care are încredere mine și nu încearcă să afle mai mult decât vreau să-i zic.

Partea bună este că m-am maturizat într-un fel în care prietenii mei nu o vor face prea curând, că am ajuns să mă cunosc mai bine decât credeam că este posibil, că am mai multă încredere în mine decât am avut vreodată, că mă iubesc pe mine însumi cu adevărat (iubirea de sine nu înseamnă să te accepți cu bune și rele, înseamnă să faci tot ce poți să schimbi ce e rău și să pui în valoare ce e bun), că am aflat cine e cu adevărat acolo pentru mine, că îmi apreciez familia mai mult ca niciodată.

Scrisul m-a ajutat mult, la fel și părerile sincere ale celor care mă urmăresc. M-a ajutat să reconstruiesc relația cu mine însumi, să pun undeva toată durerea care mă copleșea, toată vina, să simt că sunt stăpână din nou asupra unei părți din viața mea: povestea magică pe care o aduceam la viață.

Aceasta sunt eu cu adevărat. Asta am trăit eu. Nu a fost frumos, nu a fost epic, din contră. Nu e ceva de care sunt mândră. Nu e ceva ce pot numi poveste de dragoste. Nu e nici măcar ceva  ieșit din comun. Am închis multe uși în ultima vreme și astăzi o voi închide pe cea mai importantă dintre ele.

Anunțuri

4 gânduri despre „Stare #16

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s