Stare #20

17342973_1115409795272466_7457219288832472100_n

Noaptea trecută m-am simțit ca dracu. Nu am cu cineva să vorbesc despre lucrurile care contează cu adevărat pentru mine. Nu mai sunt o copilă și am impresia că nimeni din jurul meu nu observă. M-am săturat să vorbesc despre lucruri care nu contează precum like-urile de pe instagram și facebook, poze artistice, apusuri, muzică și chestii la modă. Nici măcar nu mai am energia necesară pentru a fi sarcastică, dau ochii peste cap pur și simplu și cam atât. Am ajuns la concluzia că unii oameni nu se maturizează niciodată. De ce nu putem vorbi despre sex fără inhibiții? Ce e așa mare lucru?De ce nu putem vorbi despre război, foamete, sărăcie, durere, intimitate, pierderi, pasiune, iubire? De ce din ce în ce mai puține femei luptă pentru dragoste? De ce se mulțumesc cu un tip care e acolo pentru ele și atât? Nu vreau un băiat bun care e acolo și atât, sigur că vreau să fie acolo pentru mine, e important să fie, dar asta nu e tot ce contează. Vreau să fie nesuferit din când în când, vreau să mă contrazică,  vreau să fiu nesimțit uneori, vreau să aibă propria lui voință, propria lui forță, vreau să mă enerveze, vreau să fie indisponibil, vreau să fie ocupat. Dacă nu o să fie așa, de unde o să știu că e real? Dacă nu va fi așa, atunci nu mai vreau deloc. Am un singur prieten căruia chiar nu-i pasă ce crede lumea despre el, care trăiește cu toată forța pe care o are și în felul lui  se bucură de viață, care nu simte nevoie să fie ceva ce nu e și nici nu va fi, care e sincer cu el însuși, care tratează pe toată lumea la fel, care e realist. Nimic nu mă enervează mai tare decât oamenii care poartă măști. Unii colegi de-ai mei sunt foarte buni la invățat și atât. Asta e tot ce sunt, niște studenți buni. Adică pe bune? Am prietene care sunt doar frumoase și atât. Nu pot să cred că aceste fete nu zâmbesc când văd o păpădie pentru că li se crapă fundația. Sunt epuizată.

Toate prietenele judecându-mă pentru felul în care îmi exprim sexualitatea. Marilyn Monroe pe vremea ei a fost numită o curvă și acum toată lumea o citează. Toți cei de vârsta mea sunt pro gay  mai nou pentru că altfel par încuiați, dar când le povestesc despre fantezii și casual sex mă trimit la colțul rușinos. Am o prietenă care se preface că e virgină, nu știu ce e mai nașpa faptul că își minte cei mai apropiați prieteni sau că îi e rușine de un lucru atât de natural. Am o altă prietenă care chiar e virgină și are impresia că sexul e un fel de magie, că ar trebui să aștepți până ce ești indrăgostită. Dar chestia ciudată e că poți să iubești pe cineva până la cer și înapoi dacă nu vă potriviți în pat nu vă potriviți și aia e. Nu ai nevoie să fii îndrăgostită, ai nevoie de pasiune și dorință. Spre exemplu pe mine chiar mă aprinde o ceartă bună cu argumente valide, pentru mine aia e compatibilitate și pasiune. Cum pot oamenii în secolul 21 să fie atât de limitați? Cum pot unele fete să aibă douăzeci de ani dar să gândească ca la cincisprezece ani? Încă trăiesc într-un basm. De ce e atât de anormal că nu-mi doresc copii? De ce prima replică pe care o primesc este că nu voi fi niciodată fericită?- Sunt deja fericită, mă am pe mine. De ce toți îmi spun că mă voi răzgândi când voi găsi bărbatul care trebuie? De ce trebuie să presupună imediat că totul are legătură cu un bărbat? Poate nu vreau pentru că nu vreau, pentru că sunt prea tânără sau pentru că nu e ceva ce mi se potrivește. Mdaa. Am scris mult despre sex în ultima vreme pentru că simt nevoia să vorbesc despre acest lucru și nu am cu cine. Mă simt mai confortabil să ies cu prietenii fratelui meu care vorbesc cu mine astfel de chestii decât cu prietenii mei care mă ignoră. De ce trebui să-mi cer scuze pentru că spun lucrurilor pe nume? De ce trebuie să fiu mai puțin decât sunt ca scap de părerile nedorite din jur? De ce nu pot pur și simplu să-și țină gura? M-am săturat de cei de vârsta mea care sunt incapabili să fie responsabili, care așteaptă să vina mama lor în weekend să le facă curat în cameră, care se vaită de facultate de parcă e cel mai oribil lucru din lume – nu te obligă nimeni să o faci.

Cred că am obosit să nu pot fi eu însumi cu cei pe care îi iubesc, să nu am pe cineva care chiar mă cunoaște. Adică, cei pe care îi iubesc cel mai mult știu doar câte o fracțiune din ceea ce sunt. Poate e vina mea, dar eu vreau să le spun și ei nu mă lasă, de fiecare dată când vreau să îmi deschid sufletul în fața lor, ei mă critică. Nici măcar atât nu știu despre mine, sunt sensibilă la critică – nu e vorba că nu îmi accept greșelile, ci că nu suport să îmi fie reproșate.  Găsesc critica pe ca un fel de a te arăta superior mie și urăsc acest lucru. Eu îi iau pe oameni așa cum sunt și nu încerc să îi schimb, îi înțeleg și chiar sunt acolo pentru ei, chiar îi ascult, chiar caut o rezolvare la problemele lor, îi susțin, mint pentru ei. De ce nu primesc același tratament în schimb? Tot ce îmi spun este că sunt eu prea emotivă. Ohh, serios? Eu sunt cea are cheia inimii ei între coapse? Atâta ipocrizie încât îmi vine să mă mut pe lună. Atâția oameni care își bagă mizeria sub preș. Atâția oamenii care văd greșelile altora dar niciodată pe-ale lor.

Sunt atât de epuizată.

 

Anunțuri

6 gânduri despre „Stare #20

  1. „Atâta ipocrizie încât îmi vine să mă mut pe lună.” oh, şi eu de 10 ori pe zi.
    Când vorbeşti despre orgasm şi sex şi masturbare trebuie să fii pregătit deja de „nu spune asta în public”, „nu folosi cuvintele astea urâte” şi cine ştie ce alte replici încuiate de la oameni care se cred inteligenți. Câteodată parcă te vezi iar la 15 ani şi mama îți închide cuvintele astea într-un sertar până când „vei creşte mare”. Singura diferență este că eu astăzi vorbesc deschis cu mama despre sex.
    Sex, boli psihice, iubire, viol lgbtq+, razboi, veganism, incalzirea globala, foamete, femei, pana si multe altele par atat de neimportante, nu sunt suficient de importante ca rochia noua a lui Kim sau ca noua peruca a lui Kylie.
    Dar totusi este interesan(cateodata) sa privesti cum ele sunt simboluri ale societatii de astazi, cum ele vor ramane in istorie. Interesant, dar nu benefic, nu nimic.

    Mie imi place sa vorbesc despre lucrurile despre care nimeni nu vorbeste si imi place sa vorbesc despre culoarea cerului si cate poezi as putea scrie despre el si despre viata si despre lucrurile simple care se transforma in lectii si despre a trai si despre a visa. Si pentru asta toata viata am fost ciudata.

    Unii oameni sunt doar limitati si tot ce poti sa faci e sa iti cauti alti oameni.

    Andreea.

  2. Şi mie îmi place să vorbesc despre sex şi activităţile kinky. Şi ce dacă? Eu dacă scriu despre sex pe blog, îmi aud vorbe pe la facultate (vreo 2-3 persoane îmi cunosc blogul). Îl practică, dar le este ruşine. Ei cum au fost concepuţi? Dacă părinţii lor nu întreţineau relaţii sexuale, nici nu existau. Şi tot ei critică.
    Am ajuns (de mai bine de un an) să nu vorbesc cu fete, ci cu băieţi. Cu ei, chiar am ce vorbi. Orice: de la cărţi, până la sex. Muzică. Societate. Idei de viitor. Şi mă simt mai bine fără „prietene”. 😀

      1. La tine? Niciodată! La ei va fi mereu. Noi am remediat problemele în grădina noastră. Acum, ei au de lucrat. Mai bine zis, ele…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s