Stare #23

liam-welch-51681

A. m-a tot evitat și m-am simțit din nou ca atunci când R. îmi zicea că nu mă mai suportă, că sunt nebună, ca nu vrea să mai audă de mine. Îi auzeam vocea repetându-mi că nu sunt bună de nimic. Mereu o aud când fac ceva greșit.  Avusesem deja o zi proastă. Ce zic eu o zi proastă, zi horror, și nu aveam nevoie să aud vocea lui R. . Azi la examen am fost întrebată dacă am venit de la război pentru că aveam bugii rupți, apoi și-a făcut loc o aluzie subtilă la faptul că sunt mai plinuță. În viața mea nu m-am simțit mai umiltă. Nici nu am mai avut chef să răspund la întrebări. Nici nu mi-a mai păsat dacă trec, voiam doar să ies de acolo. Am ieșit mi-am văzut colegele, am făcut glume, am mascat nevoia imensă de a plânge și am așteptat să plec acasă. Am plâns în autobuz atât de tare încât abia respiram, a trebuit să cobor în prima stație pentru că speriam oamenii, apoi am plâns pe drum, dar  când m-am oprit am simțit că respir din nou. Am sunat o prietenă și ea m-a încurajat. Mi-a zis să alung orice mă face să mă simt așa cum mă făcea R. să mă simt, inutilă. Pentru prima oară am ascultat, am făcut un duș, am băut o cafea și am renunț la toate. Am decis că n-am să-l mai întreb niciodată nimic pe A. pentru că nu aș mai putea să aud vocea lui R. din nou, deși uneori doar de el am nevoie și doar el înțelege, nu pot să mă mai simt vreodată de parcă oamenii abia așteaptă să scape de mine. Nu-mi pot face așa ceva! – Mi-a luat prea mult să-mi revin ca să cad din nou în aceiași groapă. Am decis că merit prieteni cărora chiar le pasă de mine și că nu contează dacă toată lumea zice că sunt paranoică, eu sunt cea care trebuie să simtă că le pasă, nu cei din jur. Dacă nu simt că le pasă, nu contează dacă le pasă sau nu cu adevărat. Am decis că învățatul va fi cel mai important scop al meu de aici încolo, sunt deșteaptă – e singurul lucru de care nu m-am îndoit niciodată. Uneori sunt leneșă, dar deșteaptă. Trebuie să încetez să mai încerc atât de mult să fac totul să fie bine. I have to let go!

Ce mi s-a întâmplat azi m-a făcut să mă întreb: o să fie vocea lui un semn că trebuie să mă îndepărtez de o anumită situație și să respir? – sau ceva care o să mă demoralizeze și mai tare? Poate depinde de felul în care reacționez eu la ea.

În ultima vreme simt că viața e mai dură cu mine decât e cu alții. Sau poate sunt eu mai sensibilă. Nu știu. Sunt pur și simplu epuizată.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s