Metamorfoză (2)

18951302_1177482839065161_1036094729915047171_n

Mă aflu undeva la mijloc. Nu sunt tocmai femeie, dar nici tocmai o copilă. Britney Spears are o melodie care descrie exact felul în care mă simt acum. Am experimentat suficient de mult cât să  pot scrie ceva calitativ, dar nu suficient cât să transmit ințelepciune. Am greșit suficient cât să știu că cel mai mult în viață regreți lucrurile pe care nu le-ai făcut, dar regret multe lucruri pe care le-am făcut oricum.  Sala cu sertare e plină de apă și eu nu pot respira. Mă sufoc. Nu știu cât timp o să mai pot înota în vârtejul introspecției. Simt că mă vait prea mult. Toți prietenii mei mi-au întors spatele, iar eu sunt ca o stâncă, rece și de neclintit. Îi privesc plecând unul câte unul. Oare sunt o persoană bună? Dacă aș putea da timpul înapoi probabil n-aș mai acorda atât de multe șanse oamenilor din jur.

Mereu am crezut că Iadul e ceva ce cari în sufletul tău toată viața, nu un loc unde te duci după ce mori. E la fel  și cu Raiul. În ultima vrea Îl simt pe Dumnezeu. Însă pentru mine Dumnezeu e Universul. Cred în praf de stele. Ascult aceste balade despre Dumnezeu și credință, sunt incredibile. E atât de bine să crezi în ceva. Gândul că doar eu îmi controlez soarta mă sperie.

Am în minte ochii lui verzi și felul în care se înroșeau când plângea. Ating urmele lăsate de curea de piele pe spatele lui. Port durerea lui cu mine tot timpul, îmi face sufletul de plumb. Uneori plâng pentru că îmi amintesc cum plângea el până rămânea fără aer în brațele mele. Nu cred că aș putea vreodată să spun că îmi e un străin, m-a lăsat să-i ating sufletul și să iubesc  tot ceea ce își imagina că nimeni nu va putea iubi la el. Doamne, aș vrea să iubească toată lumea așa cum l-am iubit eu pe el! Ne-am schimbat viața unul altuia. Chiar cred în suflete pereche. Suntem făcuți din aceiași stea. Nu cred că  ne vom mai vorbi vreodată, însă știu că dacă ar păți ceva m-aș simți de parcă cineva mă arde de vie.

 Iadul meu e un loc pe care n-aș vrea să-l cunoască nimeni niciodată. Sper că nimeni nu țipă în somn ca mine. Sunt o supraviețuitoare. Sunt o războinică. Sunt o aproape o femeie. Am îndurat mai multă durere decât își pot alții imagina. Uneori mă întreb cum pot fi atât de puternică? Apoi strâng lănțișorul de la el în mână și mă întreb cum poate fi el atât de puternic? Mi-ar fi plăcut să știu că două suflete distruse nu se pot repara unul pe altul. Aș vrea să ne iertăm unul pe altul într-o zi pentru asta.

Galben e culoarea care mă reprezintă. Plumbul e metalul sufletului meu. Mirosul de solvenți e mirosul meu trupului meu. Fantezia, pe care o îndrăgesc atât de mult, nu e doar o poveste, e un fel de a descrie sufletul uman. Îmi e dor de felul în care eram cu cea mai bună prietenă a mea înainte să ne îndrăgostim pentru prima oară, noi două împotriva lumii sau poate îmi e dor doar de ea.

Intuiția mea îmi spune să fug și o să fug. De fapt, ea îmi spune multe despre multe și o voi asculta de această dată. Dacă eu am sentimentul că cineva e invidios pe mine, de ce aleg să nu-l ascult? Dacă eu am impresia că cineva mă iubește deși această persoană neagă, de ce îmi zic mie că sunt nebună? Dacă eu simt că unii oameni simt nevoia să îmi arate că ei sunt mai deștepți ca mine, de ce fac pe proasta ca să se simtă ei bine? Dacă alții se simt insuficienți din cauza mea, nu înseamnă că e vina mea, eu sunt, fac și am trăit mai mult decât alții.

Mai am câteva trepte și o să devin un fluture galben cu pete cenușii ca plumbul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s