A ales fata de vanilie (3)

filipe-almeida-255155

Trecuserău deja câteva zile de când scuipasem în fața fetei de vanilie, amintirea mă bântuia, mă simțeam penibil, mă comportasem ca un băiețel de grădiniță. Nu am mai suportat să stau în casă și să mă gândesc la faptul că am lăsat gelozia să scoată tot ce era mai rău din mine, a trebuit să-l sun pe Puf – el era singurul care mă scotea din stările mele de melodramă.

Puf fusese întotdeauna mentorul meu, era mai mare ca mine cu trei ani sau doi ani și jumătate, cum îi plăcea lui să remarce de câte ori cineva observa diferența de vârstă dintre noi, nu-i plăcea când cunoscuții insinuau că ar fi o infuență proastă asupra mea.  Cu el fumasem prima mea țigară, primul bong, primul cui, cu el mă îmbătasem prima oară, cu el vorbeam despre sex, relații și dragoste, cu el bârfeam pe toată lumea. Am fost  nedespărțiți încă din copilărie. Ura stările mele de melodramă pentru că îl obligam să vadă filme siropoase, să mănânce înghețată și să se prefacă  cât mai bine că și el urăște toți bărbații. Însă mă adora când eram nervoasă pentru că făceam curat în apartamentul lui.

După ce mi-a răspuns la telefon, mi-a zis să merg la el, mi-am luat imediat hanoracul, blugii și tenișii ponosiți, am chemat un taxi, am încuiat ușa în urma mea (mi se întâmpla des să uit, trebuia neapărat să verific) și am coborât scările. Sectorul 2, Str. Ciocârliei nr. 24, etajul 8. Uram să merg cu taxiul în București, uram și mai mult liftul din blocul lui Puf, dar iubeam să merg la el și nu aveam de ales. După ce am crezut că o să mor în liftul groazei, am bătut la ușă, Puf era în boxeri și avea părul ud.

  • Ohh, ai făcut duș pentru că am venit eu?
  • Da.
  • Mă simt flatată.
  • Și tu arăți… ei bine, ca de obicei.

Am intrat, am deschis ușa la balcon și am mers să privesc lacul. Apusul se vedea fabulos peste lac de la etajul opt, iar el făcea cea mai bună cafea intensă cu caramel și rula cele mai finuțe țigări, ne plăcea să le savuram în timp  ce ascultam muzică și amurgul ne invada sufletele. Pentru Puf apusul reprezenta durere, pentru mine speranță. După ce a pus mai multe haine pe el și și-a uscat părul, a venit lângă mine în balcon cu punga de tutun, cea de filtre și o sticlă de liquior de ciocolată făcut în casă.

  • Te-ai împăcat cu Mr. K.?
  • Nu.
  • Te-ai culcat cu el din nou? A.!
  • NU!
  • Atunci?
  • Am scuipat lângă picioarele Găluștei după meci.
  • Care meci? Ați fost la meci?
  • Ăhăm…
  • Nu e problemă, toată lumea scuipă la meci. El te-a văzut?
  • Nu.
  • Oxigenta o să creadă că e mai bună ca tine.
  • Oricum așa crede.
  • Porcării, tu ești cea mai tare.

Am apucat prima țigară pe care o rulase și am tras în piept, uram fumul, nu înțelegeam de ce fumam, apoi am turnat lichior în pahare pentru amândoi. Am făcut o poză cu toată „marfa” de pe măsuța din balcon și cu lacul pentru instastory, Mr. K. avea să o vadă și să fie gelos. Mereu fusese gelos pe Puf, la început nu am înțeles de ce, dar acum începeam să înțeleg. Puf era frumos, chiar foarte frumos. Avea ochii mari și triști de culoarea alunei, pilea albă, părul șaten căzut neglijent peste urechi, degete lungi, zâmbet de copil, nu era nici slab, nici gras, era înalt și avea o reputație – se culca cu prea multe tipe.  Plus că petreceam prea mult timp împreună. Mr. K. niciodată nu mă credea când îi ziceam că eu nu fusesem una dintre acele tipe, probabil că eram singura care nu ajunsese în patul lui (eu și fetele urâte sau prea slabe). Frumusețea lui nu era motivul pentru care putea să aibă orice fată își dorea, ci felul lui de-a fi, era dulce, sensibil și tandru, rău, sălbatic și pasional în același timp, era încăpățânat dar ascultător, era egoist dar darnic. Hmm, era fix ce trebuie.

  • De ce te uiți așa la mine?
  • Așa cum?
  • De parcă… Te-ai îndrăgostit de mine?
  • Ai vrea tu!
  • Cu cine ai vorbi despre mine?
  • Ce?
  • Pai cu mine nu ai avea cum să vorbești despre mine, deci cu cine?
  • Cu tine despre tine.
  • Serios?
  • Da.
  • Și eu ar trebui să fac la fel?
  • Puf, tu și dacă vrei să vorbești cu  altcineva nu ai cu cine.
  • Corect.

Și-a aprins și el o țigară, fuma de parcă timpul stătea în loc – asta era chestia cu el, se bucura pe îndelete de orice moment din viața lui -, aș fi vrut să fi fumat și Mr. K. la fel, dar el fuma lacom și obsesiv de parcă era ultima lui țigară. De ce nu eram îndrăgostită de el? Am fi fost un cuplu grozav.

  • Ești tăcută. De ce?
  • Hai să fim un cuplu!
  • Noi doi?
  • Da, am vorbit la persoana I plural.
  • Bine, ne putem preface dacă vrei să-l faci pe Mr. K. gelos.
  • Nu, eu vorbeam serios.
  • Tu chiar ești îndrăgostită de mine? Acum eu mă simt flatat, credeam că îți plac doar blonzii. Mi s-a mai deschis părul cumva?
  • Dă-i pace! Mă enervezi!

M-a privit cu gingășie, a băut tot paharul de lichior, s-a ridicat și m-a sărutat. Buzele lui aveau gust de tutun ieftin și  de ciocolată amăruie, m-am ridicat de pe scaun, el m-a prins de mijloc și m-a ajutat să mă ridic pe vârfuri, l-am sărutat încet, apoi mai apăsat, apoi cu toată forța mea. În același timp am simțit greutatea corpului său din ce în ce mai tare și am realizat ceva ce m-a surprins, el mă dorea.

A ales fata de vanilie (2)

c8c49-michaelaaronwilliams2

Normal că am devenit obsedată de fata cu care fusesem înșelată. Fata de vanilie. Nu, nu mă înșelase cu ea, o alesese pe ea în locul meu. Petreceam zeci de minute pe profilul ei de instagram analizând-o iar și iar.  I-am pus porecla Gălușca. Nu suportam părul ei blond – mereu mi-am dorit să mă vopsesc blondă, acum nu mai puteam.  Pe parcursul relației mele cu Mr. K. mereu am fost vopsită brunet albăstrui – lui îi plăcea enorm – așa că, da, îmi era imposibil să înțeleg cum ajunsese să-și lege viața de o tipă oxigenată. Mă torturam singură, îmi tot imaginam cum arătau ei doi în pat, îmbrățișați, sărutându-se, mâncând, glumind. Doamne, poate și ei îi canta Je t’aime…  Nu mai puteam să suport, i-am dat cerere de prietenie pe facebook, mă așteptam să o respingă, în schimb, mi-a dat accept. Nu știa cine sunt, el nu-i spusese. De ce nu-i spusese? O rază de fericire și-a făcut loc în sufletul meu, poate nu vorbeau despre tot ceea ce obișnuiam să vorbesc eu cu el, poate ea nu putea să fie iubita și cea mai bună prietenă a lui în același timp așa cum fusesem eu. Drace, încă eram cea mai bună prietenă a lui, eu eram cea pe care o suna când se certa cu tatăl lui, când făcea o greșeală colosală, când avea o criză existențială sau când pur și simplu era beat. Dar, oare era ceva bun sau rău faptul că încă mă avea pe mine pe tasta lui de rapid? Și de ce eram dispusă la orice oră să strâng în urma melodramelor lui? Nu eram genul de fată care rămânea prietenă cu foștii. Eu eram genul de fată care îți declara ura și înceta să te mai salute pe stradă. Nu înțelesesem niciodată cum puteau oamenii să rămână prieteni după o despărțire, eu nu puteam nici măcar să fiu politicoasă cu  fosta mea cea mai bună prietenă.  Hmm, însă cumva eram prietenă cu Mr. K., îl iubeam atât de mult încât nu puteam să-l las fără cineva care să-l ducă acasă cu mașina după o beție îngrozitoare, fără cineva care să-l asculte, fără cineva care să-i ridice moralul, fără cineva care să-i fie loial. Știam că eram singura care făcea astfel de lucruri pentru el, dar NU MERITA!!!  Ce era cu el de mă făcea să mă transform peste noapte? Din cea mai rece, încrezătoare, nebună și sarcastică ființă deveneam budică de căpșuni.

Într-o după-amiază m-a sunat să mă invite la meci cu el. Iubeam fotbalul. La Campionatul Mondial din 2014 în finală eu am ținut cu Argentina, el cu Germania – a fost război între noi doi. Normal, Germania a câștigat.  Mi-am luat veșnicul hanorac  gri pentru fotbal, fusese al unui vechi prieten Puf, și o pereche de blugi, aveam părul desfăcut și tenișii mei preferați. L-am așteptat la intrarea principală, el a venit cu Gălușca.

  • ea este A., cea mai veche prietenă a mea de acasă.

Mdaa, numele noastre erau deosebit de similare. Tot ce trebuia să faci era înlocuiești o literă. Cea mai veche prietenă a lui de acasă? Avea dreptate, ne știam de aproximativ 10 ani, în generală mergeam în taberele de matematică împreună, lui îi era frică de șoareci – eu îi omoram și îl alergam cu ei. Îi era rușine de această amintire, eu o adoram.

  • Mă bucur să te cunosc!
  • Și eu!

Și uite așa, am devenit o ipocrită. O uram!

Gălușca a dat scroll pe instagram și pe facebook tot meciul, eu înjuram la toate ratările și protestam la toate cartonașele galbene. Arbitrul nu era deloc imparțial. La sfârșitul serii ea mi-a zis, în timp ce analiza felul în care arătam, că bărbaților nu le plac femeile care se comportă exact ca ei. Și m-a lovit, era proastă, foarte proastă! M-am uitat la hanoracul meu de băieți și am scuipat lângă ea. S-a făcut că îi e scârbă. Nu știam de ce am scuipat, nu era ceva ce făceam de obicei, până și eu aveam limitele mele. Nu mi-am mai luat la revedere de la Mr. K., am plecat pur și simplu.

A doua zi m-am întâlnit cu o bună prietenă de-a mea. I-am povestit toată chestia, ea a râs.

  • Ești nebună! Dar, nu știu, cred că ar trebui să renunți la prietenia aceasta cu el.
  • Și eu.
  • Atunci ce te oprește?
  • Am văzut ceva îl el, ceva ce nu a văzut nimeni altcineva și știu că dacă eu îl scot definitiv din viața mea, acel ceva va muri.

Adevărul mă lovise, credeam în basme. Eu, fata bună și cuminte,  îl salvam pe el, băiatul rău.

A ales fata de vanilie (1)

563169_587691104624921_392997071_n

Instrumentul lui preferat era saxofonul. Hmm… Îi plăcea să facă cerculețele de fum când fuma pentru că eu mereu le prindeam. Mereu am observat lucrurile mici la el ca felul în care își rodea unghiile, ca tricourile motolite, ca mirosul lui masculin. Doamne, îmi e dor de acel miros! Mereu mă gândesc la el în timp ce privesc apusul, e cumva bizar pentru că lui îi plăcea răsăritul. Am încercat să nu mai ascult jazz sau blues – dar nu pot, e o parte din mine,  îmi place saxofonul acum. Ascult Seven Nation Army pentru că e melodia lui preferată și, fără să vreau, mă gândesc la camera lui cu pereții galben pai. Mdaa, culoarea lui preferată era galben. Nu am întâlnit niciodată un băiat a cărui culoare preferată este galben. Un lucru care spune multe despre el. Acum florile mele preferate sunt de culoarea galben pentru că erau singurele flori pe care el mi le lua. Îi plăcea să bea whisky și să mănânce cremă de zahăr ars. Ura cafeaua îndulcită și țigările slabe. Mergea ca o rățușcă, era atât de drăguț. Ura și iubea în același timp să-i suflu în ureche. Amprentele lui au rămas pe trupul meu, felul în care îmi cuprindea obrazul cu mâna și apoi mă săruta pe frunte încă mă bântuie. Îi aud vocea tot timpul. Cum poate ceva atât de real să fie atât de toxic pentru mine? De ce singurul care a reușit vreodată să topească inima mea de gheață a fost posesorul unei inimi de piatră?  Îmi îmbrățișez perna preferată, am numit-o după el. Spre deosebire de prietenele mele eu am cunoscut acea iubire care te face să te cerți cu toată lumea, să mergi la capătul lumii pentru el, să treci prin foc pentru ceea ce simți, am avut parte de sărutul perfect, am  aflat ce înseamnă să te doară fizic faptul că e prea departe de tine, mi-a curs pasiune prin vene, am aflat care e diferența dintre a face dragoste și sex. Eu știu ce înseamnă să treci pe lângă el pe stradă și să știi că-l doare la fel de tare cum te doare pe tine, chiar dacă nimeni altcineva nu observă. Am fost iubită și dorită cu adevărat. Unii oameni nu au parte niciodată de o astfel de iubire. Și ce dacă nu a rezistat? Cum rămâne cu toate lucrurile mărunte care mă fac să fiu eu pentru că îl fac pe el să fie el? Cum rămâne cu tot ce mi-a rămas de la el? Cum rămâne cu faptul că mi-a schimbat viața? Cum rămâne cu durerea care m-a maturizat? Cum rămâne cu toate secretele pe care el le păstrează pentru mine? Cum rămâne cu toate secretele pe care eu le păstrez pentru el? De ce nu înțelege nimeni că el niciodată nu va fi un străin pentru mine? De ce nu înțelege nimeni că eu niciodată nu voi fi o străină pentru el? De ce nu înțeleg eu că oricât aș încerca nu pot găsi un alt el? Poate voi găsi un el mai bun, dar niciodată un alt el. Prezența lui a rămas, e o parte din mine acum.

În timp ce țineam fereastra deschisă și ascultam forfota orașului pe care el îl iubește atât de mult, mă întrebam de ce n-am fost eu aleasa? Cum poate el să fie fericit cu o fată de vanilie? El ura vanilia.  Îmi era imposibil să-mi imaginez că ar putea vreodată să o iubească așa cum m-a iubit pe mine. Îmi era imposibil să-mi imaginez că a lăsat garda jos pentru ea. Îmi era imposibil să-mi imaginez că eu fusesem doar ceva trecător pentru el.  Am închis fereastra și am întins mâna după telefon, l-am sunat și l-am chemat la o cafea neagră fără zahăr, l-am auzit râzând apoi a zis „bine, ne vedem în centru”.  Mi-am ciufulit părul, m-am dat cu ruj roșu (aproape niciodată nu purtam ruj roșu pentru că atrăgeam prea tare atenția, dar lui îi plăcea cum îmi stă), am purtat rochia lui preferată, cea neagră cu dantelă roșie. Îmi pregăteam un întreg discurs în autobuz, voiam să știu atât de multe, apoi am coborât și l-am văzut așteptându-mă în stație. Venise mai devreme. S-a apropiat și m-a salutat, era agitat. Am mers într-un loc plin de tablouri interesante, lui nu-i pasa atât de mult de artă, sigur că îi plăcea, dar nu vedea o întreagă poveste într-un singur tablou ca mine.

  • Am tot vrut să te întreb ceva.
  • Ce?
  • De ce ea?

M-a privit bulversat, nu știa dacă i-am întins o capcană, îi era frică că sinceritatea lui m-ar putea face să erup ca un vulcan. Îmi promisesem mie că o să încerc să nu o iau razna, dar era ceva la el când zâmbea într-o parte iar ochii lui verzi și hipnotici îmi penetrau sufletul.

  • Ea e simplă. Cu tine mereu m-am simțit de parcă eram pe teren minat, ca acum. Sunt perfect conștient că în orice secundă pot spune sau face ceva greșit, iar tu îmi vei turna cafeaua în cap.
  • Eu nu…
  • Ba da, o faci. E ceea ce m-a atras la tine, dar e epuizant. Era prea greu cu tine. Aveai atâtea așteptări de la mine. Nu sunt sigur că sunt ceea ce crezi tu că sunt sau că pot fi. Obosisem să mă cert cu tine.

Eram prea complicată pentru el?

  • Vrei să spui că ea nu trântește ușa în urma ei în mijlocul unei cerți și apoi o deschide furtunos doar că să aibă ultimul cuvânt? Sună plictisitor.
  • E liniște cu ea.
  • Pun pariu că e la fel și în pat.

Ochii lui hipnotici mă cercetau, tot ce voiam să fac era să mă ridic și să-l sărut cu toată forța mea. M-am abținut, am băut o gură din cafeaua care se răcise.

În drum spre casă am început să mă gândesc. Oare pasiunea mea era motivul pentru care toți bărbații din viața mea alegeau o fată de vanilie în cele din urmă? Poate alegerile mele erau greșite, poate alegeam să iubesc doar bărbați egocentriști ce aveau nevoie de o femeie să existe doar pentru orgoliul lor. De ce îmi plăcea atât de mult să mă contrazic?

În acea noapte nu am putut să adorm, parfumul lui masculin îmi invadase toate simțurile, îmi era dor să-l simt în patul meu, îmi era dor de războiul dintre noi. În cele din urmă am realizat că poate nu el era cel indisponibil emoțional, poate eram eu.