11 trăsături comune ale studenților la drept

photo-1425421669292-0c3da3b8f529

Nu știu de ce studeții la drept primesc atât de multă atenție. De ce toată lumea vrea să știe cum e? De ce toată lumea crede că învățăm legile ca pe niște poezi? Ei bine, nu știu. Dar, uite, astea sunt principalele lor trăsături.

  1. Petreci mai mult timp la bibliotecă decât acasă

Nu ai foarte multe cursuri. 20 de ore pe săptămână – ăștia de la Poli ar ucide pentru un program atât de lejer. Dar ceea ce nu știu ei este că fiecare oră liberă din timpul săptămânii o petreci la bibliotecă cu o carte de 600 de pagini în brațe, marcăre, carioci, scheme și cafea.

2. Știi că toată lumea minte când vine vorba de orele pe care le petrec învățând

„Am învățat doar două zile și am luat 9 la parțialul de civil.” – Ăhăăăm, vezi să nu te cred!

3.  Citești foarte repede

E nevoie să zic de ce?

4. Citești orice înainte să semnezi

Tu știi că adevăratele clauze ale unui contract sunt cele scrise mic. Știi și le citești. Îi încurajezi și pe cunoscuți să o facă, dar nimeni nu te ascultă.

 5. Orice regulă are o excepție și excepția are excepții

Mai rar, dar posibil, și excepția excepției are excepții. Practic ești format în facultate să cauți acul în carul cu fân și scopul tău în viață e să-l găsești. De cele mai multe ori o faci.

  6. Study hard, party harder

Am petrecut cu tot felul de oameni. Maneliști. Boemi. Pițipoance. Studenți la geografie.  Studenți la arhitectură. Nu sunt pretențioasă, votcă să am. Dar niciunul dintre oamenii aceștia nu au reușit să depășească petrecerile la care am fost cu ai mei colegi.  Doar un student la drept poate să se îmbete și să argumenteze buna credință a colegului care doarme beat mort în patul lui. Și cea mai incredibilă chestie este că a doua zi arătau de parcă se pregăteau să se întâlnească cu Regina Angliei.

 7. Răspunzi la orice cu depinde

„ hei, vrei să ieșim sâmbătă? – depinde…” Nici măcar nu îți dai seama că faci acest lucru.

8. Nu pierzi niciodată un argument

Sau cel puțin nu admiți că o faci. Îi urăști pe cei care te atacă personal doar ca să câștige. Mie mi s-a spus că sunt limitată și imatură  și răsfățată și bla bla bla pentru că nu vreau să le dau dreptate oamenilor. Normal că nu le voi da dreptate vreodată, eu știu – ca orice alt student la drept – că pot să-i fac să-mi dea dreptate chiar dacă n-am.

   9.  Banii sunt o motivație la fel bună ca oricare alta

Nimeni nu dă la drept din pasiune. Toți dăm la drept pentru bani, pentru succes, pentru control, pentru putere. Dacă cineva zice că a dat la drept pentru a face dreptate, minte.

10. Ai o capacitate extraordinară de a sintetiza

Cartea aia de 600 de pagini se transformă ca prin minune în 100. Eu o numesc superputere.

11. Știi că latina nu e o limbă moartă

Ex tunc, ex nunc, per a contrario, in concreto, in abstracto,  muutus dissensus, contrarius consensus, pacta sunt servanda, lato sensu, etc.  Nu e limba ea preferată, dar ce pot să fac?

 

 

How to get away with murder

olde_books_by_satanarchist

Se apropie sesiunea și m-am gândit să scriu puțin despre cât de minuntat este să fii student la drept. În primul rând nu e atât de minunat, nu e deloc, până și cel mai pasionat student urăște măcar o ramură a dreptului. De regula civilul, însă sunt și studenți care urăsc penalul sau administrativul. Cei care înțeleg civilul să-mi explice și mie cum să citesc pentru că nu prea îmi iese, fix când am impresia că am înțeles ceva autorul adaugă un alt enunț în care contrazice tot ce a zis în ultimele zece pagini. Ce ar trebui să fac? – să ignor acele zece pagini și să rețin ultimul enunț?  Sună logic, păcat că nu e așa simplu pentru că mai târziu o să se contrazică din nou. Mdaa, eu nu prea sunt fan civil. Îi admir sincer pe cei care sunt. Când dormiți?

 Nu o să dau sfaturi vreodată despre cum ar trebui să înveți eficient, fiecare cu strategia lui, fiecare cu posturile lui pe instagram, facebook, twiter, snapchat și ce alte aplicații mai sunt. Nu o să le spun colegilor mei că se vaită prea mult în acele posturi, deși o fac, dacă văitatul online te face să te simți mai bine știind că o să pici la reale, go for it! Și eu mă vait,  normal că o fac, ce fel de studentă la drept aș fi dacă nu aș face-o?

 Dreptul nu e pentru tocilari. Așa că matematicienilor, fizicienilor, chimiștilor, vă rog, scutiți-ne! Trebuie să ai logică mai mult ca orice, să fii capabil să îți faci niște scheme, să faci conexiuni, să ai memorie scriptică și vizuală. Chiar nu învățăm poezi. Dacă ești prost din punct de vedere social nu cred că poți să înțelegi dreptul, deoarece  el există în și pentru societate. Magistrații, și jurații în general, lucrează pentru societate. Nu cred că poți face asta dacă nu înțelegi anumite impulsuri umane, dacă ești lipsit de compasiune, dacă nu ai trăit puțin viața asta (de preferat afară din camera ta). Am ceva prietenii prin căminul 16, studenți la geografie… care au impresia că noi nu ne distrăm. Nu e adevărat! Noi ne distrăm, doar că modul în care ne distrăm noi e prea evoluat pentru voi.

În al doilea rând, nu e deloc la fel ca în Suits sau How to get away with murder. E altfel. E mai plictisitor, nimeni nu a omorât pe cineva, nimeni nu practică fără să treacă examenul de barou, nu toate spețele sunt atât de interesante. Un singur lucru e la fel ca în aceste seriale, cutiile pline cu dosare. Dar dacă treci un examen fără să înveți atunci ar fi un fel de htgawm.

În principiu, eu iubesc să fiu studentă la drept, să citesc, să știu chestii pe care alții nici nu le bănuiesc, să știu când votez ce votez, să înțeleg ce dracu aberează politicienii la televizor, să le critic pe jurnalistele care habar nu au ce vorbesc. Nu știu, studenții din facultatea astea sunt priviți altfel decât restul, parcă brusc ești mai bun decât foștii tăi colegi din liceu, parcă ai un statut pe care nu crezi că-l meriți la început, iar după prima sesiune te lovește aroganța și îl supraestimezi.

Acum o să-mi fac o cafea și mă apuc de învățat. XOXO 🙂

 

Trăiește

feet_in_the_sand_by_katfern

Există două tipuri de studenți, tocilarii și petrecăreții, se urăsc între ei pentru că petrecăreții vor ceea ce au tocilarii, note de 10, și învers tocilarii vor distracție. Tocilară sigur nu sunt, dar nici foarte petrecăreață nu sunt pentru că nu am bani să beau la capacitatea mea maximă  atât de des. Și chestia aia cu nu ai nevoie de alcool ca să te distrezi  e o poveste de adormi copii mici, adică dacă chemi câteva fete la tine, vă uitați la un film, faceți clătite nu e nevoie de alcool, dar dacă ieși într-un pub alcool e obligatoriu.

Îmi e milă de acești tocilari. Ești tânăr doar o dată. Ieși din casă, bea, vorbește cu străinii, fă-ți prieteni noi, sărută un necunoscut. Cum să înțelegi lumea dacă nu știi ce e mahmureala? Cum să fii un exemplu bun pentru copiii tăi dacă nu știi să le acorzi libertate? Cum să vrei să fii înțelept dacă nu ai fost mai întâi nesăbuit? Îndrăgoste-te de persoana nepotrivită! Mută-te într-un oraș nou! Fă alegeri greșite! Riscă totul pentru persoana pe care o iubești. Și ce dacă s-ar putea să-ți frângă inima? – o să regreți mai mult dacă nu o faci. Crezi în dragoste indiferent ce-ar fi pentru că există. Iartă-l pe acel prieten care ți-a greșit.  Viața e atât de scurtă.

Eu am o hartă cu toate locurile în care am băut prea mult. Câte un cactus numit după oamenii care mi-au influențat viața într-un fel sau altul. Jurnale. Playlist-uri făcute în funcție de tipul de care am fost îndrăgostită. Un perete plin de bilete de tern, de autobuz, de tramvai, de metrou, plin de brățări de la party-uri, bilete de teatru, de film. Am un alt perete plin de poze pe care niciodată nu le-aș posta pe facebook, poze din seri în care chiar m-am distrat, poze când sunt retardată cu prietenii mei. Dar în ciuda tuturor acestor lucruri tot simt că nu am experimentat suficient, că lumea aceasta are mult mai multe  de oferit, că ar trebui să mă avânt și mai mult în viață.

Tu de ce alegi să trăiești mecanic? Vrei să ajungi la  patruzeci de ani și să realizezi că tot ce faci e să plătești facuturi. Nu e totul despre bani, despre carieră sau despre familie. E despre tine, despre ce te face pe tine fericit acum, nu despre ce se presupune că ar trebui să te facă fericit peste vreo cincisprezece ani. Poate mâine mori, poate te îmbolnăvești, poate începe un nenorocit de război, o epidemie, vine un meteorit și  distruge Terra. Fuck it!

 

Ce mai cred despre drept? #2

law1 

Nu prea m-am mai gândit la drept. Chiar m-am bucurat de vacanță. Ar fi trebuit să scriu acest post la sfârșitul sesiunii, dar am fost atât de fericită că s-a terminat mai bine decât mă așteptam eu încât am lenevit din toate punctele de vedere.  Vara aproape s-a sfârșit, eu mă pregătesc de alte examene, pentru că în iarnă nu m-am pregătit așa cum trebuia, și m-am gândit să scriu rapid câte ceva despre drept.

 Dreptul nu e pentru toată lumea, uneori nici măcar nu cred că e pentru mine, alte ori am impresia că m-am născut pentru asta. Chiar trebuie să îți placă pentru că din toată materia doar 5% este suficient de interesantă încât să o reți fără probleme. Spre exemplu la DIP cel mai mult mi-a plăcut cazul Kononov, dar la examen am primit doar 4 grile din 60 legate de acest caz.  Trebuie să-ți placă să citești. Pentru mine este un plus faptul că citesc cu plăcere, am colege care urăsc să citească și atunci le este mai greu să parcurgă materia. Cursurile sunt importante mai ales pentru cei cu memorie auditivă. Eu am memorie scriptică.

Cum învăț?  1. Am multe marcăre hightlight și cărțile mele sunt curcubeu.  3. Citesc prima oară. 2 Citesc a doua oară și la unele materii fac un rezumat pe care îl tocesc efectiv. 4 Autoverificare. 5 Mai citesc încă o dată pentru fixare.  Aceasta e tehnica mea de învățat din liceu, de pe vremea când învățam pentru olimpiada de istorie și funcționează chiar foarte bine.

Anul I, din câte știu eu de la colegii mai mari din ELSA Cluj-Napoca, este destul de lejer. Nu am cu ce să compar ca să pot spune din experiență proprie, dar îi cred pe cuvânt.  În liceu învățam într-un an cât am învățat eu în anul I la drept civil. Oricum a fost un an destul de dificil. Cumva cred că dreptul a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată. 

  

Gândim sau tocim?!

10371220_778413648875230_7013991705266728833_o

Profesorii corectori de la BAC colecționează perlele elevilor în loc să se întrebe de ce scriu elevii prostii. Ministerul scade nivelul de dificultate de la an la an poate, poate anul acesta cresc statisticile și nu trebuie să îi dea nimeni dreptate lui Nenea Băse când a spus că avem o țară de proști. Că tot vorbim de statistici, de ce le mai faceți că ăștia micii de clasa a VIII-a sunt puțin băgați în ceață când vine vorba de ele.

Dacă profesorii noștri sunt atât de implicați în educația noastră de ce simt nevoia să râdă de propriul lor eșec?  Urăsc 90%  din profesorii care m-au îndrumat în cei doisprezece ani de școală. La română mi s-a predat la fiecare operă câte un comentariu de cinci-șase pagini, plin de nelogisme sau arhaisme pe care nimeni nu mi le-a explicat, trebuia să îl învăț acasă pentru că altfel mă asculta și îmi dădea trei sau, și mai spectaculos, trebuia să învăț șaisprezece strofe din Luceafărul ca să iau zece.  Am citit operele pentru că îmi place să citesc, dar am avut trei și patru, fiindcă am refuzat să tocesc ceva ce nu înțelegeam. Engleză am învățat din seriale, că profa se pierdea puțin (toată ora) vorbind despre papagalul ei și produsele avon. Geografie am învățat din sintezele pe care mi le-a dat în clasa a VIII-a  o profă extraodinară,  pentru că diriga (profesoară de geografie) tot ce făcea era să zbiere la noi pentru că nu știam grupele de munți pe care nu ni le arătase niciodată,  ne zicea că „trebuie să descoperiți singuri”.  Stăteam în prima bancă, ea se sprijinea de banca mea și zbiera ca o descrierată spunându-ne că suntem proști și neducați de părinți. Singurele profesoare care merită respect, și îl au, sunt profa de franceză și  cea de istorie. La istorie am mers la olimpiadă. De ce? Pentru că profa m-a motivat și susținut. Ea a fost singura care a văzut că nu sunt o copilă neducată și rebelă, a văzut că protestez pentru că gândesc și m-a îndrumat să dau la drept. Nu spun că nu există profesori extraordinari, spun că sunt prea puțini ca să schimbe ceva.

Adevărul este că în liceu primesc zece tocilarii  aceia care nu ies din bănci sau din casă, care învață pentru că le este frică și pentru că sunt obligați. Sau cei care îi lingușesc pe profesori, cei care le mai fac câte o atenție din când în când, cei care memorează zece pagini și reproduc ca niște roboței setați. Un exemplu pertinent este scandalul pe care l-au creat colegele mele când am refuzat să dau bani ca să îi cumpere dirigăi brățărică de aur.  De ce să le fac cadouri? Sunt acolo pentru mine? Serios?! Zbiară la mine pentru că au bunătate în suflet?  Nu cred. Cu ce sunt eu vinovată ca au salarii mici?!

Ce s-a întâmplat cu activitățile extrașcolare? Teatru? Film? Muzică? Reviste? Desen? Cluburi de geografie, istorie, fizică, matematică, etc? Voluntariat?  De ce dăm atâta importanță religiei? – eu aveam doi, am refuzat să învăț rugăciunile sfinte care mă vor vindeca de cancer într-o zi.

Sistemul nostru educațional a rămas la fel ca acum cincizeci de ani. Învățăm ce ni se dă, îi pupăm în cur pe comuniști și ajungem cineva în viață. Partidul nu ne dă voie să întrebăm de ce. România nu e stat democratic, în spatele acestei democrații se ascund toți foștii funcționari și membrii politici comuniști. E o iluzie, dar lumea încă votează cu PSD.

Oare chiar sunt părinții vinovați pentru că nu învață copiii? – da și nu prea. Problema asta e mult mai mare de atât: prostia provine din sărăcie și săracii se înmulțesc ca șobolanii. Nu mai bine facem zece copii, trăim din ajutor social și bem țuică făcută din pufoaică?  Bine, bine dar sunt și plozi din familii bogate care nu învață. Te-ai întrebat dacă banii aia sunt munciți sau furați? Ce zici? Că nu contează? Ba contează! – că de furat, fură orice prost.

Tragedie.  Romanul Moromeții a devenit roman interbelic. De ce au scris acestă tâmpenie idioții noștri de clasa a XII-a? Pentru că în volumul I acțiunea se petrece în perioada interbelică. Ceva, ceva au știut ei. Așa se întâmplă când înveți ceva și nu știi ce dracu ai învățat.  Acum are sens importanța înțelegerii materiei?! Sper că da, deja m-am repetat de prea multe ori și nu e plăcut când citești.

Un elev nu trebuie criticat, jignit, discriminat. El trebuie motivat. Nu, nu de note, ci de gândul că poate face ceva diferit, că poate ajuta, că poate fi independent, că va fi un exemplu bun pentru alții, că își va ajuta părinții la bătrânețe.

Epuizare

11824995_700048090125927_9145082263140679439_n

Mă simt epuizată, trebuie să învăț iar (și iar și iar), eram fericită că am scăpat de un examen, dar luni am altul.  Ies din casa doar ca să-mi cumpăr pâine și markere. Aș merge la BCU să învăț, ca toată lumea, dar deja e târziu, poate sesiunea viitoare. Am tubul de vitamine pe birou, o aud pe mama cum îmi spune „să nu răcești”ia ceva pentru imunitate” – așa se întâmplă când mănânci numai sandwich-uri pentru că nu ai timp să gătești. La drept citești ca un zombi,  subliniezi, faci scheme, rezolvi spețe și tot nu e de ajuns. Înveți de 10 și iei 6 sau 7. Te întrebi oare ce-am făcut greșit? Vine, colega ta de bancă de la seminar și îți spune „ e bine că l-ai luat”„tu, dar eu voiam notă mare…” „ehh” apoi râde de tine.  Nu știu cum e pe la alte facultăți de drept, dar la ubb în sesiune chiar te dau vecinii dispărut. Mă gândesc la ultimele mele două examene, cele mai grele,  pentru care voi învăța de 10 ca să iau 5. Cred.

Țin laptop-ul deschis în colțul stâng al biroului, ascult Mozart sau un playlist care ajută la concentrare, în dreapta am cafea, în fața mea cartea pe care trebuie să o citesc, în stânga langă laptop o linie de markere de culori diferite, jos, lângă birou, zac cartea de civil, NCC-ul și cartea de TGD – de ele nu mai am nevoie. Poate trebuia să repet mai mult în timpul semestrului, să citesc Gaius și Iustinian, să învăț Constituția, dar n-am vrut, n-am știut că se adună, că nu e ca la liceu – în sensul că aici chiar îți pasă ce faci, chiar ești stresat, și logic, e mai mult de învățat-

După postul asta mă apuc de repetat la IDR, citesc cartea, o rezum, invăț rezumatul, citesc cartea din nou. Măcar la IDR să iau notă mare.